07.07.2020,  19:30:22 | 0 comentarii | 651 vizualizari
Vești bune pentru gimnastica aerobică


de Loredana JUGLEA

Având în vedere situaţia epidemiologică generată de pandemia de Covid-19, în urma căreia a fost imposibilă organizarea competiţiilor naţionale oficiale programate în prima parte a acestui an, Federaţia Română de Gimnastică a anunţat recent că membrii Comitetului Executiv, întruniţi într-o şedinţă online în data de 30 iunie 2020, au aprobat actualizarea Calendarului Competiţional Intern pentru anul 2020. Astfel sportivii de la secțiile de gimnastică aerobică din Petroșani și Deva își pot face planurile pentru viitoarele competiții care se vor desfășura după următorul program:
11 – 15 noiembrie 2020 – Campionatul Naţional pe Echipe şi Individual al Juniorilor III (nivel 2), II şi Campionatul Naţional Individual Open Masculin şi al Reprezentativelor de Club GAM;
19- 22 noiembrie 2020 – Campionatul Naţional Individual Open Feminin şi al Reprezentativelor de Club GAF;
26 – 28 noiembrie 2020 – Campionatul Naţional pe Echipe şi Individual al Junioarelor III (nivel 2), II şi I GAF;
03- 06 decembrie 2020 – Campionatul Naţional la Gimnastică Aerobică.
De menţionat că echipele naţionale de juniori şi seniori, atât la masculin, cât şi la feminin, vor participa în luna decembrie la Campionatele Europene, care au fost reprogramate din luna mai în luna decembrie şi întrecerile se vor desfăşura la Baku, în Azerbaijan.
În data de 27 iulie, începând cu orele 11:00, la Bucureşti, sunt programate lucrările adunării generale de alegeri pentru funcţia vacantă de preşedinte la această federaţie, loc rămas liber după demisia fostei gimnaste Andreea Răducan, conducerea federaţiei fiind asigurată acum de către vicepreşedinta Maria Fumea.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 9 ori 5  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!






_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter