22.11.2011, 21:50:21 | 1 comentariu | 1454 vizualizari
Din cauza condiţiilor inumane, / Piaţa Dacia alungă producătorii agricoli şi clienţii
Articole de acelasi autor
de Corneliu BRAN
► Până la primăvară scapă cine poate… ► În prima zi a săptămânii acesteia, la solicitarea unor pieţari din Piaţa Dacia din Aeroport, am fost să vedem cum mai stau lucrurile în a doua piaţă a municipiului.
Vasile, unul dintre ei, ne-a sunat săptămâna trecută şi ne-a spus: „Domnule, unde sunt lucrările promise? Era vorba că se închide piaţa, că se fac unele lucrări, iar stăm o iarnă în frig?”. Am apucat să-i spunem ce ne declarase primarul Tiberiu Iacob-Ridzi şi Ioan Pristavu, şeful admi-nistraţiei pieţelor din municipiu. Adică, că nu mai sunt fonduri, piaţa nu are, iar primăria are destule lucrări începute, unde contribuie cu fonduri de la bugetul local. Spusele noastre nu l-au încălzit pe Vasile: „Bun, dar noi stăm tot în frig, iar de plătit plătim şi noi destule taxe şi impozite. Nici clienţii nu prea mai vin, că ştiu că nu mai sunt pieţari cu marfă, iar care vin cumpără marfă de la chioşcurile din jur. Or, noi ce facem? Vă rugăm să veniţi să vedem în ce condiţii stăm, că am ajuns ca de frig să nici nu mai venim cu produse la piaţă. Mai bine îmi convine să vând de-acasă, cu sacul, asta e…”.
Odată ajunşi în piaţă, am constatat că ce ne-a spus pieţarul Vasile este adevărat. Nu că nu am fi ştiut, din moment ce despre această piaţă am mai scris în vară, în primăvară şi de vreo două ori anul trecut. Totuşi, parcă acum lucrurile stăteau mai rău ca niciodată, în sensul că de frig nu existau la mesele destinate producătorilor agricoli decât vreo doi comercianţi. În condiţiile în care anul acesta au fost recolte record în toată ţara, deci şi în zona noastră sau în cele apropiate Văii Jiului. Vineţi de frig, unul dintre ei ni s-a plâns de condiţii, în momentul în care l-am întrebat cum merge treaba: „Cum să meargă, prost. Clienţi nu prea vin că n-au la ce, iar noi îngheţăm pe-aici. Se putea închide piaţa vara asta, părerea mea. Ar fi fost mai bine pentru toată lumea”.
În rest, pustiu. Doar ceva animaţie la cele câteva chioşcuri, alimentări sau restaurante, mai bine spus nişte cârciumi, aşa cum pretutindeni prin ţara asta găseşti în zona pieţelor. Ceea ce ne-a sărit în ochi şi am şi fotografiat, ca să vedeţi că scriem adevărul, este faptul că locul fostului raion de „industriale” arată acum ca după bombardament. Mesele de beton au fost demolate, dar au rămas pe-acolo tot felul de mizerii, inclusiv vreo trei mese de fier ruginite şi hidoase, plus nişte materiale şi murdării, care îi dau un aer şi mai prost zonei. „După ce că şi aşa te sperii cum arată piaţa asta, au mai lăsat şi vraişte şi au plecat. Măcar de curăţau aşa cum trebuie”, ne spune o bătrână cu o plasă de plastic, în care avea o pâine şi ceva cartofi, în momentul în care a văzut că facem poze. Nu putem să o contrazicem, imaginile sunt elocvente.
Una peste alta, concluzia la ce am văzut în Piaţa Dacia este că până la primăvară, când va da căldura, scapă cine poate. Ne referim aici mai ales la producătorii agricoli, aşa numiţii pieţari, atâţia cât mai există, tot mai puţini de la an la an, din cauza condiţiilor inumane din această piaţă. Poate că va urma şi reabilitarea promisă. Sperăm să se găsească resursele financiare şi pentru acest spaţiu public, care deserveşte, totuşi, câteva mii de oameni din Aeroport. Apreciem ce s-a făcut în piaţa mare a municipiului, dar tot la fel trebuie ajutaţi şi aceşti oameni, care fac parte şi ei din Petroşani şi care, probabil, doar din asta trăiesc. În plus, pentru gospodine ar fi mult mai practic şi mult mai uşor să aibă în zonă o piaţă civilizată, cu ofertă bogată, de unde să poată alege produsele agricole dorite. Sau, poate, mai ştii, este nevoie de un nou manager al pieţei, cu o lată viziune. Vom reveni…
Comentarii articol (1 )
#1 HORMODY25.11.2011, 11:03:18
MAI VOTATI RITZI PITI SI VA FACE O PIATA NOUA
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare... Cataloage promoţionale 2024 Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii Rame click - comandă online! Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul! Steaguri publicitare - click pentru a comanda! Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online! Cataloage promoţionale 2024 Alege să o susții! Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! Newsletter
|