|
.
17.08.2020, 01:18:38 | 0 comentarii | 774 vizualizari
Start amânat
Articole de acelasi autor
de Loredana JUGLEA
Astfel, startul noului sezon la data de 29 august, așa cum fusese stabilit inițial, este imposibil, mai ales că și începutul Ligii a 2-a a fost devansat pentru primul weekend din luna septembrie. Florin Spînu, fost jucător la Minerul Lupeni, este acum președintele ACSO Filiași, respectiv unul dintre cei doi membri reprezentanți ai Ligii 3 în Comitetul Executiv al FRF. Acesta cere măsuri de relaxare a protocolului medical. ”Nu are cum să înceapă la 29 august, dacă la Liga a 2-a e trecut pentru 5 septembrie. Voi purta discuții cu colegii mei membri afiliați, pentru că în situația în care suntem acum, cu protocolul care trebuie respectat, cu siguranță nu putem să-l îndeplinim. Federația Română de Fotbal, prin conducerea ei, este în discuții, a depus către Guvern, către Ministerul Sănătății și Ministerul Tineretului și Sportului, să se găsească diverse facilități pentru a putea a putea, și fotbalul mic, de la Liga a 3-a și copii și juniori, să înceapă competițiile. Pentru că altfel nu putem începe. Deci nu avem bani pentru a putea face aceste teste din 14 în 14 zile. Te duce undeva la 20.000 de lei pe lună. De asta cerem și autorităților, statului, Ministerul Tineretului și Sportului, Ministerul Sănătății să ia în calcul că sportul nu este locul acolo unde se infectează cei mai mulți. Sportul înseamnă sănătate. Mall-urile sunt pline, în toate firmele de confecții, tricotaje, textile se stă om lângă om. La mare vedem ce este acolo, pe plajă. Dar fotbalul, sau sportul, în general, a ajuns să fie oaia neagră a țării. Nu se poate așa ceva. Adică putem să facem antrenament în zece, dar nu putem juca în 11. Avem stadioane de zeci de mii de locuri, dar nu putem să stăm unul la cinci locuri, dar la mare se poate sta pe cinci metri pătrați 15 inși. Nu se poate. Trebuie ca Guvernul, Ministerul Tineretului și Sportului, Ministerul Sănătății să ia niște hotărâri în care să înceapă cu relaxări, să ne lase să jucăm”, a spus, Florin Spînu, pentru Liga2.ro. Doar pentru două teste, Primăria Petroșani a scos peste10.000 de lei de la buget. O sumă enormă pentru eșalonului ligii a patra. Din nou la discuții Marți, 18 august, în ședința de Comitet Executiv al FRF, s-ar putea aduce în discuție și modalitatea în care noul sezon de Liga 3 ar putea avea loc. Spînu spune că, momentan, nu s-a discutat nimic referitor la modul de împărțire a echipelor pe serii în viitoare ediție a Ligii 3. "Nu am purtat nicio discuție, nici eu și nici Mihai Dăscălescu, reprezentanții Ligii a 3-a în CEx, cu cei de la federație referitor la viitoarea competiție a Ligii 3. A fost un an foarte greu și deciziile întârzie să se ia”, a mai spus Florin Spînu. FC Botoșani 2, Poseidon Lumanu-2 Mai, CS Medgidia și CFR Cluj 2 nu s-au înscris în noua ediție a Ligii 3. În articolul în care FRF a anunțat toate echipele promovare în Liga 3 în urma barajului de promovare susținut la începutul lunii august s-a comunicat și că dintre participantele în ediția 2019-2020 a Ligii 3 ”patru echipe nu s-au mai înscris în noul sezon”, astfel că au rămas locuri vacante, care vor fi completate cu ocupante ale locurilor 2 de la baraj. Șase serii cu 16 echipe la Liga 3? Zvonuri sunt și că noul sezon de Liga 3 ar urma să înceapă cu șase serii în loc de cinci și că vor fi invitate și alte ocupante ale locului 2 din barajul de promovare, altele în afară de cele șapte deja anunțate. FRF ar vrea, astfel, să împace și capra și varza, după ce a făcut un regulament în care a decis să promoveze echipe pe baza fair-play-ului, după criteriul punctelor. Astfel, în Liga 3 au fost primite cluburi care au câștigat puncte inclusiv doar la ”masa verde”, nejucând, în timp ce altele, care au evoluat chiar în ambele partide, au obținut punct și, evident, au primit și cartonașe galbene, au rămas în Liga 4. E cazul promovării în Liga 3 de pe locul 2 al barajului a unor echipe ca CSM Râmnicu Sărat (1 punct obținut pe teren), Sportul Șimleu Silvaniei și Bărăganul Ciulnița (ambele cu 0 puncte obținute pe teren), în detrimentul unora ca Sporting Juniorul Vaslui, CA Oradea, Ştiinţa Turceni și Roberto Ziduri, care au obținut câte trei puncte pe teren, jucând ambele partide de la baraj. FRF ar propune un sistem cu șase serii a câte 16 echipe fiecare (96 de echipe în total), deci ar fi acceptate încă șase echipe clasate pe locul 2 la baraj. Florin Spînu susține că nu s-au purtat discuții, la care în mod normal, ca reprezentant al cluburilor din Liga 3 în CEx, ar trebuie să participe și el, și că nu știe despre o astfel de variantă. În aceste condiții șansele Jiului de a fi în liga a treia au crescut considerabil. Clubul din Petroșani a depus săptămâna trecută o cerere de admitere în liga a treia în baza numărului de locuri disponibile. Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul |



