|
.
20.08.2020, 22:48:19 | 0 comentarii | 1878 vizualizari
CSM Jiul Petroșani a fost acceptată în Liga a treia
Articole de acelasi autor
de Loredana JUGLEA
• Primăria Petroșani va plăti 20.000 de lei drept garanție
După șapte ani de absență, Jiul revine în Liga 3.
Noul sezon al campionatului Liga 3, ediția 2020/2021, se va desfășura într-un format inedit cu mult mai multe echipe decât era planificat inițial. S-a ajuns la o variantă de 10 serii a câte 10 cluburi fiecare din dorința Federației Române de Fotbal, potrivit spuselor președintelui Răzvan Burleanu, de a face tot posibilul să reducă cheltuielile acestor formații în această perioadă grea din punct de vedere financiar, din cauza pandemiei COVID-19. Cele 100 de echipe care vor lua startul în ediția care începe la 12 septembrie 2020, nu la 29 august, cum se dorea inițial, încă n-au fost anunțate de federație, fiindcă încă se așteaptă cereri de înscriere pentru ocuparea locurilor vacante.
CSM Jiul trebuie să depună dosarul până vineri Termenul limită pentru depunerea cererilor este vineri, 21 august. Apoi, se trage linie și vor fi anunțate cele 100 de cluburi care vor începe acest sezon de Liga 3, cu 20 mai mult decât a fost în ediția trecută și cu 10 față de cum se dorea inițial pentru acest sezon.
Cel puțin 96 de echipe au întâietate să participe în noul sezon al Ligii 3 Clasatele pe locul 2 la barajul de promovare, care au, acum, dreptul de a solicita un loc în Liga 3 (7 echipe): Siretul Dolhasca, Sporting Juniorul Vaslui, CA Oradea, Ştiinţa Turceni, CSM Jiul Petroşani, Roberto Ziduri și Minerul Costeşti. Dacă toate echipele se vor înscrie în noua ediție, atunci rămân patru locuri vacante pentru ocuparea tuturor celor 100 de poziții pentru ediția inedită a celui de-al treilea eșalon. Un loc dintre acestea patru poate fi ocupat de Pandurii Târgu Jiu, care riscă să nu continue la Liga 2 după ce nu a primit certificarea, însă așteaptă răspunsul Comisiei de Apel, iar altul poate fi ocupat de Dinamo, care și-a exprimat, dorința de a avea un ”satelit” în Liga 3.
AJF Hunedoara salută saltul Jiului Forul județean s-a implicat la rândul său în susținerea echipei din Petroșani pentru a a fi în liga a treia. "În ședința Comitetului Executiv al Federației Române de Fotbal din data de 18 august 2020 s-a aprobat modificarea sistemului competițional la nivelul Ligii a III-a, motiv de bucurie pentru echipa CSM Jiul Petroșani, care cu toate că a trecut prin momente grele din cauza cazului pozitiv de COVID-19 înaintea partidei cu ACS Avântul Periam, îndeplinește condițiile ocupării unui loc vacant în Liga 3. Conform deciziei FRF locurile vacante vor fi ocupate în următoarea ordine a priorităților si anume cluburile care au trimis deja o solicitare în acest sens, ocupantele locurilor 2 la barajul de promovare în Liga 3, cluburile de Liga 1 și Liga 2 care vor dori să aibă o echipă secundă în Liga 3, cluburile din Liga Elitelor Mulțumim Federației Române de Fotbal și apreciem șansa oferită echipei CSM Jiul Petroșani de a reveni pe scena fotbalistică națională! Ca și Asociație am sprijinit Jiul pentru a ocupa un loc vacant", se spune în comunicatul emis de AJF Hunedoara.
Primarul e în extaz Cel mai bucuros suporter al Jiului primarul Petroșaniului, Tiberiu Iacob Ridzi. Acesta a exultat pe contul său de socializare: „Echipa noastră, JIUL Petroșani, revine, după 7 ani, în eșalonul Ligii a 3-a. Campionatul începe în 12 septembrie cu 100 de echipe împărțite în 10 serii având în componență 10 echipe. Au drept de participare 68 echipe, care au activat sezonul trecut în Liga 3, 14 echipe clasate pe primul loc în minigrupele de la baraj și 14 echipe clasate pe locul 2 la barajul de promovare (CSM Jiul Petroșani, CSO Plopeni, Avântul Valea Mărului, CSM Rm. Sărat, CS Ocna Mureș, Măgura Cisnădie, Sportul Șimleu Silvaniei, Bărăganul Ciulnița, Sporting Juniorul Vaslui, Roberto Ziduri, CAO Oradea, Știința Turceni, Minerul Costești, Siretul Dolhasca)", a scris primarul pe pagina sa de Facebook.
20.000 lei Primăria Petroșani este cea care va suporta greul înscrierii. Va plăti taxa de 20.000 de lei drept garanție pentru Liga 3, plus alte taxe mai mici. Procedura cu dosarul de înscriere al echipei Jiul va trebui depus până astăzi. Abia apoi echipa va fi declarată oficial în Liga 3, după ce va trece de aceste proceduri. Până atunci, să ne bucurăm, CSM Jiul Petroșani face un pas important spre originea sa. Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul |



