26.08.2020,  19:20:47 | 0 comentarii | 664 vizualizari
Marius Surgent, deputat PNL Hunedoara:  Programul „Noua Casă” a devenit operațional


de Ziarul Vaii Jiului

Începând cu această săptămână persoanele care doresc să-și cumpere o locuință prin programul „Noua casă” vor putea să demareze procedurile necesare unei astfel de achiziții.  Concret, normele de aplicare ale noii ordonanţe au fost publicate la sfârşitul săptămânii trecute în Monitorul Oficial, fapt care face operațional acest program.

 

Programul „Noua casă” dublează plafonul pentru credite la locuinţele noi

“Noua variantă a programului stabileşte dublarea plafonului pentru creditele destinate cumpării de locuinţe noi. Astfel se poate obține de cei care doresc să-și achiziționeze o locuință nouă un credit garantat de stat de până la 140.000 de euro. La celelalte categorii de locuinţe mai vechi, plafonul maxim de credit a fost majorat până la 70.000 de euro, în timp ce avansul minim a fost menținut în acest caz la cinci la sută.  Obiectivul principal al programului este o reorientare a dezvoltatorilor imobiliari către construirea de locuințe mai mari” a precizat deputatul liberal, Marius Surgent.

 

Programul facilitează accesul spre locuințe mai spațioase

Pot accesa Programul „Noua casă” doar cei care nu au avut niciodată o locuință mai mare de 50 de metri pătrați utili. De asemenea, persoanele care cumpără o casă prin acest program nu o vor putea vinde în următorii cinci ani.

„Noul program guvernamental de sprijin în vederea achiziției unei locuințe, se adresează și persoanelor care doresc să achiziționeze un apartament modern, adaptat la realitățile actuale. Practic, acest program va ajuta familiile tinere să își ia o locuință cu un spațiu mai mare, pentru că oferă și posibilitatea de achiziție a unei locuințe de până la 120 de metri pătrați în limita a 140.000 de euro”, precizează deputatul Marius Surgent.

Pentru acest an, garanțiile acordate de stat au o valoare de 2,1 miliarde de lei, din care 415 milioane de lei s-au folosit pentru programul Prima Casă, restul fiind disponibil pentru programul Noua Casă.

 

Vot final în Camera Deputaților: Personalul didactic medico-farmaceutic va beneficia de o indemnizație de 50 la sută din salariul de bază

De anul viitor cadrele didactice care desfășoară activități integrate în spitale, ambulatorii sau în alte unități de învățământ medico-farmaceutic vor beneficia de o indemnizație lunară egală cu 50 la sută din salariul de bază corespunzător vechimii în muncă și gradului profesional deținut.

„Amendamentele au fost depuse de parlamentarii liberali și au primit votul final în Camera Deputaților.  Am considerat că aceste activități didactice de învățământ și cercetare menite să consolideze calitatea actului medical trebuie încurajate și remunerate corespunzător”, a precizat deputatul liberal, Marius Surgent


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 4 ori 10  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!






_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter