Articole de acelasi autor

File din istoria bisericilor Văii Jiului. Cu jalba-n băț la prefectul Miocu

Ca-n Caragiale... „PENTRU”-„CONTRA” ALIPIRII LUPENIULUI LA JUDEȚUL GORJ

O SĂRBĂTOARE FĂRĂ PERECHE DIN 1897

JIUL LUPENI, ÎNTR-UN CHESTIONAR DIN 1929

Marian Boboc vă prezintă Avancronica sportivă istorică

În urmă cu un secol la Petroșani. Absenteism în tribune. Cotizații pentru CAMP

Marian Boboc vă prezintă Topul bogătașilor petroșeneni mai mari sau mai mici din 1949

Marian Boboc vă prezintă Comoara din Peștera Bolii și împrejurimi - happening de unul singur

Marian Boboc vă prezintă o nouă carte în ciclul „Viețile Văii Jiului”. „Reprize din șampionatele Văii Jiului. Istorii ale sportului muncitoresc”

Ziua Minerului, sărbătoare sau comemorare?

De ceva timp, ani buni, nu am mai fost la culesul viei. Când i-am promis fratelui meu că voi trece (sâmbăta trecută) munții pentru a-l ajuta la culesul viei, nu știam că voi avea parte de o seară de vineri împinsă bine în noapte (și de o grasă pârâcioasă…). Astfel că sâmbătă dimineața când m-am trezit, aș fi avut chef de orice, numai de grăbit prin ploaie la gară să prind trenul de 8 nu. Înainte de a pleca, mi-am încercat șansa sub nucul din fața blocului (pe care sper să nu-l reclame și să-l doboare vreun prostan din bloc, așa cum a făcut cu minunații plopi și sălcii). L-am sunat pe fratele meu, să-l informez că la Petroșani e potop și dacă, în condițiile astea meteo, mai are vreun rost să mă pun pe tren. Frate, frate, dar somnul e suveran… Nu mi-a răspuns, așa că am luat-o la pas spre gară. Nici acum nu înțeleg ce a fost în capul meu de nu am aplicat pentru un taxi, care era la câțiva metri de mine. Așa că am ajuns ud la gară. În tren nu eram mulți, vreo două vagoane, dar mai răruțe. Unii cu mască, cei mai mulți fără mască. Nu-i bai, mi-am zis, că și COVIDUL trebuie să circule prin mijloacele CFR. Când am coborât, nu mai ploua. Dar când fratele mi-a spus - „Vezi că te-am luat cu ziua. Așa că întâi, mergem la vie la cumnatul meu, pe urmă la mine” -, a început să plouă și în mine. Mi-am întrebat că ce oi căuta eu așa de obosit la muncile viticole, însă m-am încurajat (nu știu nici acum cum…), m-am schimbat în hainele de.. vie și dă-i la cules. Înainte de a intra în vie am început cu o gustare, atât de consistentă încât îmi venea să dorm pe lemnele tăiate în curte. Dintre vișinată și țuică am ales… afinata. Care a contribuit la instalarea unei stări și mai și de maximă… comoditate (a nu se înțelege comorbiditate…)… În fine, ieșim în vie… Fac câțiva pași (vorba vine…)… și alți pași… și alți… Noroc că am ajuns lângă o pădurice. Începem culesul… Via are și nu are struguri, spun proprietarii. Cum ți-e norocul de culegător… Sigur, pe rândul meu s-au adunat toți strugurii lipsă de pe celelalte rânduri. Mă consolez cu faptul că sunt un privilegiat, din moment ce pe rândul meu a aliniată bogăția viticolă a iernii. Cu toate inconvenientele de „a doua zi după”, ceva e ok: vremea. Un cer înnorat, numai bun de cules. Încep culesul. Întâi ezitant… Apoi, îmi verticalizez acțiunea de atac a viței și marchez în saci, găleată după găleată. Din când în când, fac o pauză de hidratare. Prilej cu care constat că berea e bună și în podgorie. Culeg o oră, două, trei... Culeg până vine ploaia. Culeg și prin ploaie, dar nu prea mult, doar până când ploaia dă de catifeaua pielii. Nu mai era mult, nici un sfert de vie, și o răpuneam. Ajung în casă și mă schimb. În timp ce în cuptor sfârâie bunătăți pentru carnivori, „la scuteală” începem operațiunea „mustul”. Sacii în care am pus recolta sunt făcuți în România de o firmă de-asta tare de petrol. Deși au costat o grămadă de bani, jumătate s-au rupt în fund. Asta poate spune multe… Dar nu vreau să o dau pe politică, mă mulțumesc cu înjurăturile de la fața locului. „La scuteală” am reușit să transformăm materia din cei 20 de saci. Mustul e dulce… Îl beau cu tot cu o albină… Sau viespe, ce mai contează… În bucătărie (nu doar) miros de friptură. Țuică, bere (eu), vin, afinată (alții). Plouă formidabil… Așa că acțiunea cu cea de-a două vie se amână. Mă întorc obosit (dar fericit) la Petroșani. Nu știu de ce, niciodată nu am iubit ploaia așa de mult… Să fie de vină Bacovia?

Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, deschis la Banca Transilvania.