05.10.2020,  17:33:18 | 0 comentarii | 1724 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Vulcan / Useriștii se declară în opoziție, fiindcă nu au obținut postul de viceprimar
de Gheorghe OLTEANU

Era de așteptat un comunicat oficial al primarului ales Cristian Ion Merișanu referitor la cu cine va face echipă în mandatul greu care-l așteaptă ca edil șef al Vulcanului. Ca atare, conferința de presă pe care organizația vulcăneană ProRomânia a organizat-o, ieri, la orele prânzului, nu a fost ceva neașteptat.

 

Mai ales că,

în sediul de la Dincă al partidului, au fost prezenți senatorul PSD Cristian Resmeriță, Pompiliu Barbu, președinte executiv al organizației PSD Vulcan, Dănuț Anghel, președintele PNL Vulcan, consilierul județean ProRomânia nou ales Marian Coltescu, consilieri locali PSD, ProRomânia și de la PNL. La simpla enumerare a domniilor lor și a culorilor politice pe care le poartă e simplu de dedus cu cine a hotărât Cristian Merișanu să se alieze. Dar a fost și o surpriză. „Am hotărât ca, la Vulcan, să fac echipă cu absolut toți consilierii”, a mărturisit primarul ales. Numai că, am aflat tot de la el, „cei de la USR nici nu au vrut să audă”. Useriștii au replicat că vor intra în opoziție, fiindcă „nu au obținut postul de viceprimar!”.

 

Ca atare,

așa cum era de așteptat și cum ZVJ anticipase deja, Cristian Merișanu și-a asigurat majoritatea având, pe lângă cei cinci consilieri ai lui, și voturile celor șapte consilieri PSD. Le va avea, desigur, și pe cele ale liberalilor în măsura în care, conform spuselor lui Dănuț Anghel, vor fi supuse la vot „proiecte care vor renaște Vulcanul”. Și, important, tot de la șeful liberalilor vulcăneni citire, condiția fiind ca „toate amănuntele referitoare la acestea să fie transparente și aduse la cunoștință”. În ce-l privește personal, Cristian Merișanu a promis că, în calitate de primar, comunicarea lui cu cetățenii Vulcanului va fi una „corectă și punctuală.”

 

Senatorului PSD Cristian Resmeriță,

coordonatorul campaniei pesediștilor din Valea Jiului, i-a revenit sarcina să explice modul în care au decurs demersurile necesare nominalizării candidatului la funcția de viceprimar al Vulcanului. Domnia sa a recunoscut că au fost mai multe propuneri, una dintre ele vizându-l pe Pompiliu Barbu, (încă) actual vice. Domnul Pompiliu Barbu, a explicat senatorul, „a declinat oferta”, așa că, de comun acord, „am ales un om care sigur va face performanță”. Este vorba de doamna profesoară Malvine Socaci, directoarea liceului tehnologic vulcănean, consilier local pe lista organizației PSD Vulcan.

 

„Un pedagog

de care aveam nevoi și de care avem nevoie”, a completat Cristian Merișanu. El și-a amintit de colaborarea foarte bună avută cu directorul liceului în perioada în care el era viceprimar și și-a exprimat părerea că, lucrând cu dumneaei, tot ce se va face pentru vulcăneni va fi realizat. Primarul nou ales Cristian Merișanu și-a reiterat chemarea de a-i avea alături de el „pe toți consilierii locali de aici, pentru susținerea proiectelor pentru Vulcan”. Tot el a mai precizat că se va face o analiză temeinică a priorităților și a încheiat cu sloganul de campanie al unui contracandidat: „Vreau să fiu primarul care unește, nu cel care dezbină”.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 9 ori 6  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





_____
Administrare pagină de Facebook pentru persoane publice
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Administrare pagină de Facebook pentru afaceri
_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Catalog promoţionale 2022
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Catalog promoţionale 2022


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter