23.11.2011,  21:47:21 | 0 comentarii | 1059 vizualizari
Speranţa moare ultima / La echipa de volei junioare a CNS CSS


de Loredana JUGLEA

„Cetate” Deva a fost învinsă fără drept de apel, scor 3-0, pe terenul liderei CSS Bega Timişoara, însă jocul bun al jucătoarelor de perspectivă a reaprins speranţa redresării în tabăra deveană.

 „În startul partidei, s-a mers aproape cap la cap până la 10-10, însă apoi CSS Bega şi-a încordat muşchii şi s-a desprins, câştigând primul set cu 25-14. Echipa noastră a prins curaj în setul doi şi a avut avantaj până la punctul 16, uneori chiar şi de patru goluri diferenţă, dar pe final liderele au întors scorul şi s-au impus cu 25-20. Setul trei a fost unul dominat de timişorence, de la un capăt la altul, iar scorul a fost de 25-15. Orice alt rezultat în afara unei înfrângeri la zero în faţa liderei ar fi fost o minune, în condiţiile în care diferenţa de valoare şi arie de selecţie între cele două loturi e imensă”, a declarat antrenorul Liviu Grădinaru. 
La finalul turului, după cinci jocuri disputate, CNS CSS Cetate Deva ocupă locul cinci (penultimul) în serie, cu o victorie şi patru înfrângeri. Lideră este CSS Bega Timişoara, iar ultima clasată este CSS Caransebeş. Dincolo de cifrele reci ale meciului de la Timişoara şi ale clasamentului, antrenorul Liviu Grădinaru consideră că echipa deveană păstrează încă şanse de calificare la turneul semifinal. „Ştiam că avem şanse minime în disputa cu echipa din Timişoara. Din acest motiv, în locul junioarelor titulare am aliniat o formulă de echipă cu cinci jucătoare mai tinere, cadete sau chiar de la echipa de copii. Iulia Filip, Andra Bruyan, Georgiana Opriţa, Alexandra Sîrbu şi Alexandra Ticula au jucat cu suflet şi ambiţie. Evoluţia lor mă face să sper că, în scurt timp, noua generaţie de la club poate aduce un suflu nou chiar şi echipei de junioare. Ne vom juca ultima carte a calificării în meciul de acasă, peste două săptămâni, cu CNMB Rm. Vâlcea, echipa clasată pe locul patru, care are două puncte în plus. O victorie în acest joc ar fi echivalentă cu rocada în clasament între cele două echipe şi  trecerea echipei noastre în postura de favorită la calificarea la turneul semifinal, de pe locul patru”, a spus antrenorul Liviu Grădinaru. 
Până la meciul „cheie” al junioarelor cu CNMB Rm. Vâlcea, echipa de cadete va juca duminică, 27 noiembrie, de la ora 11:00, acasă, în Sala Liceului Traian, cu lidera CSS Blaj.

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 6 ori 3  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -

- - -

- - -

- - -

- - -
- - -
- - -
- - -
- - -








Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
Promovare
Publicitate
Newsletter