19.11.2020, 17:58:34 | 0 comentarii | 1444 vizualizari
GALERIE:
![]()
Vulcan / Încă mai este de lucru
![]() Articole de acelasi autor
de Gheorghe OLTEANU
Am mai zis-o. Îmi fac drum o dată la trei săptămâni sau o lună, ca să văd ce mai e pe șantierul grădiniței aflate în construcție în cartierul Coroești din Vulcan. În apropierea școlii 5, chiar lângă blocul D12.
Ultima oară am dat pe acolo la sfârșitul primei decade a lui octombrie. Nu era nimic nou de văzut pe dinafară. Lucrările exterioare ale clădirii sunt în cea mai mare parte terminate. Toate ușile erau închise, așa că era clar că, înăuntru, nu era nici un fel de activitate. Uitându-mă pe fereastră mi-am dat seama că echipa de zidari care lucrase aici cu ceva timp înainte își făcuse treaba. Compartimentase interiorul și la revedere. Ceea ce urma să se mai facă era lăsat pe seama altora.
Constatările relatate acum sunt făcute cu o săptămână și ceva în urmă. Dacă nu chiar două, când, la interior, lucra o echipă de la o firmă luată sub antrepriză de societatea maramureșeană care deține contractul. Echipa, compusă din șase meseriași, este din Hațeg, iar componenții ei se mișcă cu foarte mult talent. Când i-am văzut, dădeau pe pereți mâna a doua de glet, cum se spune în domeniu. Executau asta cu multă dexteritate și nu prea a fost chip să-i scoți din ritmul de lucru pe care ei și-l impuseseră. După ce materialul se va usca, urmează zugrăvitul. Am uitat să-i întreb ce culoare vor avea pereții, dar nu-i bai. Negreșit voi mai ajunge acolo, fiindcă aș vrea să-i văd la lucru și pe cei care vin, ca să montează instalațiile sanitare. Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare... ![]() Cataloage promoţionale 2024 ![]() Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii ![]() Rame click - comandă online! ![]() Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul! ![]() Steaguri publicitare - click pentru a comanda! ![]() Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online! ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Cataloage promoţionale 2024 ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Alege să o susții! ![]() Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Newsletter
|