24.11.2020,  00:03:36 | 0 comentarii | 1224 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Vulcan / Poate că o va rezolva și pe asta


de Gheorghe OLTEANU

O dată sau de două ori s-a vorbit, în Consiliul Local Vulcan, despre soarta clădirii de pe strada Romanilor, nr1. Un imobil care datează de la începutul anilor ̓ 60, a cărui destinație inițială a fost aceea de cămin muncitoresc pentru nefamiliști.

 

Foarte mulți ani

căminul a fost cunoscut ca fiind al TCH-ului, fiindcă aici locuiau, îndeosebi, constructori angajați la acest trust. Mai târziu, după 1990, în camerele mici ale acestuia și-au găsit adăpost familii aflate în căutarea unui apartament sau chiar persoane fără căpătâi. În perioada care a urmat, după ce, de la parter, s-a mutat sediul celor de la Ape, clădirea a început să se deprecieze și pe dinafară, și pe dinăuntru. Pe holuri vedeai numai improvizații de fire electrice de la care se putea electrocuta oricine dacă nu era atent și care puteau genera oricând un incendiu.

 

Cumpărarea imobilului

de către administratorii a două societăți comerciale brașovene a fost o adevărată binecuvântare pentru proprietarul lui care era cocoșat deja de impozitele neachitate. Brașovenii își propuseseră ceva înălțător. Să repare, să recompartimenteze clădirea și să-i monteze o mansardă. Asta se petrecea acum paisprezece ani cînd a fost obținută autorizația de construcție nr. 12/11441/09.03.2007. Reparațiile au început un an mai târziu, în septembrie, și, conform planificării, ar fi urmat să fie gata doi ani mai târziu. În martie 2010. Numai că nu a fost să fie așa, fiindcă au fost brusc oprite.

 

Discuțiile, certurile, se vorbește,

dintre cei doi brașoveni, cărora e posibil să se fi adăugat criza economică a anilor aceia,  au dus la abandonarea proiectului și, implicit, a lucrărilor de construcție. Clădirii  lăsate în voia sorții i-au fost sustrase ferestrele termopan și i-au fost distruse unele dintre amenajările interioare. Concominent, ea a ajuns adăpost pentru homeless-i care, se plângeau locatarii blocurilor din apropiere, beau în neștire, erau gălăgioși și făceau foc în interior. Ceea ce constituia permanent un pericol iminent.

 

Fostul primar

s-a arătat foarte entuziasmat când proprietarii i-au propus ca administrația publică să preia clădirea în contul sumelor datorate pentru neplata, ani de-a rândul, a impozitelor și taxelor locale. El le-a spus consilierilor locali că, după preluarea și ducerea la bun sfârșit a lucrărilor de reparații, încăperile clădirii vor fi închiriate eventualilor investitori care vor fi dispuși să-și deschidă afaceri în Vulcan. Vis frumos, dar neîmplinit. Asta, fiindcă, deși ex-edilul șef a dispus ca problema să fie studiată în amănunt de către o comisie din primărie, rezultatul anchetei oficial nu a mai fost adus nicicând la cunoștința forului legislativ vulcănean.

 

S-a auzit numai,

din câte îmi amintesc, că nu ar fi fost de acord cu asta unul dintre proprietarii brașoveni. Singura urmare a demersului întreprins de organele puterii locale a fost aceea că ușa principală a clădirii a fost ferecată, astfel ca vagabonzii sau oricine altcineva să nu mai poată intra.  De ce am repetat această poveste despre care, recunosc, am mai scris? Simplu. Nu, ca să mă aflu în treabă, ci pentru a i-o readuce în atenție actualei structuri de conducere din primărie. Primarul și-o amintește negreșit, pentru că era vice atunci când s-a pus problema trecerii imobilului în proprietatea administrației publice locale. Poate că, acum, nemaifiind la degetul mic al lui Ile, Cristian Merișanu va reuși să rezolve și problema asta.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 4 ori 7  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!






_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter