13.12.2020,  16:46:56 | 0 comentarii | 2559 vizualizari
Vulcan / Se materializează o solicitare mai veche a cetățenilor


de Gheorghe OLTEANU

Odată ce Primăria municipiului Vulcan a făcut cunoscut acordul recent încheiat, destinat finanțării necesare modernizării iluminatului din localitate, pe Face Book au apărut zeci de comentarii.  

 

Cei mai mulți

dintre utilizatorii acestei rețele de socializare au primit încântați vestea și, ca atare, i-au adresat cuvinte de mulțumire și chiar laude primarului Cristian Merișanu. Asta cu tot riscul de a fi catalogați de către unii ca fiind pupincuriști. Ceea ce, desigur, apare ca total deplasat. Alții, încă nemulțumiți, și-au amintit și de altceva. De promisiunea de a monta camere video în punctele „fierbinți” ale Vulcanului. Numai că, după cum cred că v-ați dat seama deja, aceștia au avut parte de o surpriză la care dumnealor nu s-ar fi gândit nici în visele lor cele mai frumoase din ultimele săptămâni de la alegeri încoace.

 

Undeva pe la sfârșitul

săptămânii trecute, în Vulcan a început activitatea de montare a primelor camere de supraveghere stradală. Asta după ce a trecut atâta amar de vreme în care amplasarea lor a fost solicitată, tot mai des, și de consilierii locali, dar și de către vulcănenii îngroziți de activitățile infracționale care au loc la ceas de noapte, mai ales.

 

Ceea ce au însumi

am constatat și mi-a plăcut este că, în prealabil, nu am auzit – nici măcar la ultima ședință nu s-a vorbit -   ca administrația publică locală instalată după alegerile din septembrie să fi bătut toba în acest sens. Da, în campania electorală s-a promis asta, e adevărat, dar după aceea nu s-a mai auzit despre montarea unor dispozitive de supraveghere video a străzilor.  Altfel spus, primarul Cristian Merișanu și echipa lui au tăcut au făcut.

 

În prima etapă,

fiindcă acțiunea se desfășoară în etape, au fost instalate șaisprezece camere de luat vederi stradale. Pe Bulevardul Mihai Viteazul, în fața primăriei și la sensul giratoriu de la „Ciupercă”, și pe strada Preparației, în zona pieței agroalimentare. Am aflat acest amănunt de la specialiștii firmei petroșenene care efectuează lucrarea. Supravegherea imaginilor furnizate de aceste camere va sta în sarcina Poliției Locale. Monitorizarea se va efectua din interiorul clădirii („Ciuperca”) aflate la intersecția arterelor rutiere menționate mai sus. Clădire în care va funcționa, de fapt, sediul localilor și în care, pentru ca activitatea de supraveghere să se desfășoare în condiții optime atât ziua, cât, mai ales, noaptea, va fi instalată aparatură de specialitate performantă.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 5 ori 9  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!






_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter