06.01.2021,  20:26:04 | 0 comentarii | 678 vizualizari
Alin Rus vă prezintă: Mineriada din 18-22 ianuarie 1999 (I)
de Ziarul Vaii Jiului

PREAMBULUL MINERIADEI DIN IANUARIE 1999. CAUZELE SOCIALE ALE DECLANȘĂRII

Deși există astăzi mulți analiști care fac referire la mineriada din ianuarie 1999 ca punct de maximă tensiune politico-socială din istoria recentă a României, puține dintre aceste analize au încercat să pătrundă până la originea acestei mișcări sociale de mare amploare. Sociologul Valentin Fulger este unul dintre puținii care a arătat că mineriada din ianuarie 1999, supranumită și mineriada de la Costești, a avut o origine destul de depărtată în timp, și anume momentul 27 august 1998, adică cu mai bine de patru luni înainte de declanșarea efectivă a ostilităților dintre sindicatele miniere și guvern. Acestea au debutat abia în 18 ianuarie 1999, la aproape șapte luni de la eliberarea lui Cozma din Penitenciarul Rahova, unde executase un an și jumătate de închisoare pentru faptele din septembrie 1991. Momentul de aprindere a conflictului dintre mineri și guvern coincide, după Valentin Fulger, cu o grevă a minerilor declanșată, așa cum am mai amintit, pe data de 27 august 1998. În cazul mineriadei din ianuarie 1999, factorul cel mai important pentru declanșarea conflictului l-a constituit, în opinia lui Fulger, nemulțumirea socială legată în special de scăderea dramatică a nivelului de trai din Valea Jiului începând cu 1998. Aceste cauze sociale au fost puțin cercetate de analiștii fenomenului, cei mai mulți dintre ei insistând asupra factorului politic, care, așa cum vom vedea, a influențat mișcarea minerilor doar ulterior. Mergând pe linia cauzelor sociale ale mineriadei de la Costești, putem coborî și mai mult în timp, oprindu-ne la sfârșitul anului 1997, atunci când au loc primele disponibilizări masive de personal din industria minieră a Văii Jiului. Așa cum am arătat în subcapitolul precedent, aceste măsuri au fost văzute de mineri ca o răzbunare pentru mineriadele anilor 1990, 1991, nimeni din guvern neavând răgazul de a le explica minerilor motivele economice reale ale restructurărilor. Disponibilizările din minerit au fost chiar trecute de către prim-ministrul Victor Ciorbea la capitolul „mari realizări” ale guvernului său. În decembrie 1998 Ciorbea făcea chiar o comparație cu restructurările din mineritul spaniol sau britanic, unde minerii au fost disponibilizați cu bani mult mai mulți și într-un timp mult mai îndelungat. Însă, costurile sociale ale restructurării aveau să iasă în evidență abia mai târziu, la șase, șapte luni după disponibilizări, când minerii ajunseseră să cheltuiască toți banii din salariile compensatorii și s-au trezit fără niciun statut, fără locuri de muncă și fără posibilitatea obținerii altora noi. Situația disponibilizaților a fost elementul determinant pentru crearea unui climat social tensionat în Valea Jiului. Multe întrebări privitoare la evoluția viitoare a acestei zone au început să-și găsească răspunsuri tot mai sumbre în mintea locuitorilor acestei regiuni puternic urbanizate, dar dependente total de un singur domeniu de activitate: mineritul. Destinul disponibilizaților, deveniți prin lipsa lor de statut social niște marginali ai societății, a declanșat frământări serioase și în mințile celor încă angajați în minerit, care își și vedeau pecetluită soarta peste un timp mai lung sau mai scurt. Pe lângă toate acestea, plata salariilor ortacilor se făcea cu mari întârzieri, subvențiile și aprovizionarea întreprinderilor miniere cu materiale aproape a încetat, normele tehnice și de tehnica securității din subteran au devenit tot mai precare, iar închiderea totală a unor exploatări miniere în viitorul apropiat apărea astfel ca o realitate de neocolit. Toată acestă stare de fapt negativă a fost și mai mult amplificată de atitudinea arogantă și ostilă a guvernului față de grupul social al minerilor. Acest climat a început să se inflameze și mai mult odată cu ieșirea lui Miron Cozma din închisoare, eveniment urmat la scurt timp de o serie de greve de mai mare sau mai mică amploare, asupra cărora vom reveni însă într-un capitol viitor.

 

PROLOGUL: SEMNELE MINERIADEI

 

Deoarece această mineriadă este mai apropiată în timp de momentul când am început studiul nostru, amintirile minerilor legate de ea au mai multă acuratețe și exactitate. De asemenea, numărul persoanelor intervievate pe tema acestei mineriade este mai mare decât pentru primele patru mineriade. Faptul se explică ușor: există încă mulți angajați în mineritul din Vale care au participat la ultimele două mineriade, ceea ce nu fusese valabil pentru mineriadele anilor 1990-1991. De aceea, vom prezenta această mineriadă mai mult pe baza mărturiilor participanților.

În 1999 a apărut scandalul la Petroșani, la minele Livezeni și Petrila, adică minele care erau mai aproape de Ligă. S-a plecat tot de la niște discuții în legătură cu salariile. Au venit de la Vulcan la noi la Paroșeni buzna: „Hai să mergem la Ligă!” Erau foarte revoltați și aproape să sară cu securile la noi ca să nu intre nimeni în mină, ci să mergem la Petroșani. Și ziceau că dacă intră careva în mină îl iau la bătaie. Ne-am dus la Ligă împreună cu Beja care era atunci liderul nostru de sindicat. Așa am ajuns la Petroșani. La Petroșani se făcea grevă în fața sediului Ligii pe schimburi. Treaba asta a ținut mai multe zile. Și se vorbea în timpul acesta că trebuie să vină prim-ministrul sau reprezentanți ai guvernului, apoi că vine președintele… Aceștia nu au venit, dar au sosit liderii sindicali de la Motru și din alte bazine carbonifere care au ținut și ei niște discursuri zicând că se unesc cu minerii din Vale, tot pentru aceleași revendicări luptând și ei. Totuși salariile de atunci erau mai bune decât cele de acum. Până la urmă liderii noștri ne-au declarat că dacă nu se rezolvă treburile la București vom merge noi acolo. Acum taberele erau împărțite, unii ziceau că merg, alții că nu, dar până la urmă mai mulți au fost cei care au zis că merg și s-a format un spirit comun în care toți își doreau asta. Liderii tocmai au venit de la București și au citit protocolul… Pontajul se făcea în fața sediului Ligii, dacă nu te găseai acolo, nu erai pontat. Apoi au venit liderii de la negocierile care au avut loc la București și ne-au spus că dintre toate revendicările nu s-au rezolvat decât câteva. Din cauza asta s-a încins treaba cu plecatul la București. Totuși era cam frig și nu toți vroiau. Eu mai ales nu vroiam deloc să merg, fiindcă mă simțeam foarte rău cu rinichii. Dar până la urmă am zis: „Hai să merg, că poate se rezolvă ceva!” Însă pe moment s-au liniștit spiritele și s-a întors fiecare la casa lui. Dar la câteva zile după aceea, a venit Beja, liderul nostru, și a spus că trebuie să plecam iar la Petroșani. Ne așteptau deja autobuzele în fața minei și se spunea că vom pleca la Petroșani. Când colo, la intersecția cu Livezeni ne așteptau niște mașini. Acolo era și Cozma și Beja și alți lideri care ne spuneau: „Trebuie să mergem!” Era și poliție pe podul de la Gambrinus. Dar cei din față s-au luat la harță cu poliția și au trecut mai departe. Așa am pornit pe Defileu, au fost și baraje, dar s-a trecut de ele și am ajuns până la Lainici. În tot timpul acesta ne-au urmărit elicoptere și s-a tras asupra noastră cu gaze lacrimogene. Acum nu a mai fost ca în 1990, căci ministrul Transporturilor ne-a zis: „Ce a fost, a fost și nu o să mai fie!” Acesta era un avertisment ca să știm că dacă o să încercăm o plecare, de data asta nu o să apucăm să trecem de Târgu-Jiu. Din cauza asta ne-a fost cam frică, dar ne gândeam că nu pot să ne omoare chiar așa, în libertate și democrație… (C.M. — lăcătuș la EM Paroșeni)

Cum se observă și cum va rezulta și din interviul următor, contrar opiniei privitoare la unitatea minerească, mulți dintre ortaci nu erau deloc entuziasmați să ia parte la greva prelungită care se profila:

Mineriada din ianuarie 1999 a început printr-o grevă și se tot zicea că vom merge la Petroșani. Din câte știu eu, această mișcare a apărut instantaneu. Totuși, autobuzele au fost organizate pentru plecarea la Petroșani. Se spunea tot timpul că salariile sunt mici și că trebuie să mergem la sediul Companiei ca să ne apărăm drepturile. Cu toate acestea pot să spun că salariile nu erau mai mici ca în ziua de azi. Dar sincer să fiu nu știu cine a mobilizat toată această mișcare. Nici nu mai știu exact cine era lider sindical la mina Vulcan. Îmi amintesc totuși că au venit de la alte mine ca să ne racoleze și pe noi; din câte știu, Beja, care era lider la Paroșeni, a trimis oameni de la ei ca să ne cheme și pe noi. După aceea, știu că am stat în fața Companiei o grămadă de timp, mai mult de o săptămână, fără să se vadă vreun rezultat. Maiștrii făceau pontajul acolo, dar nu se întâmpla nimic nici dacă nu mergeai. De fapt întreaga această perioadă nu am fost plătiți deloc. Deci nu conta dacă ai fost la demonstrație sau nu. După o săptămână s-a făcut un miting, ca și cum ne-am deplasa pe jos până la București, dar nu s-a mers de fapt decât până la Livezeni. Noi tot am sperat că aceste mișcări și demonstrații vor impresiona pe cineva și ne vor da ceea ce am cerut. După acest marș, să fiu sincer, eu nu m-am mai dus aproape deloc la Petroșani. Aceasta pentru că mulți dintre colegii mei nu au mai mers nici ei. Am stat acasă. Nu m-am dus ca patriot zilnic. Foarte mulți dintre mineri, chiar și de la alte întreprinderi, nu au mai fost nici ei. Exista mentalitatea asta că: „dacă se duc ceilalți, fac treabă și pentru mine.” Erau și mineri care mergeau zi de zi, dar totuși foarte puțini. Iar faptul de a sta zile în șir acolo în Petroșani fără vreun rezultat vizibil era frustrant și demoralizator. De aceea, eu, când mă duceam, mă plimbam mai mult prin Petroșani, iar dacă Cozma sau alt lider lansa vreun discurs mergeam să ascult ce se spune. Dar mare lucru nu se spunea, decât că se negociază și se discută… Tot lucruri din astea. Acesta a fost și unul din motivele pentru care eu nu prea am participat la acest protest. Tocmai de aceea nici nu am prins plecarea la Târgu-Jiu. Am aflat de la televizor că e blocat defileul și că minerii au plecat spre Târgu-Jiu și au trecut de barajele de jandarmi ajungând în această localitate. Atunci abia am luat decizia de a merge și eu. A venit înapoi un autobuz al minerilor pentru a aduce hrană de la întreprinderi la ortacii aflați în Târgu-Jiu. În acel autobuz au urcat mai mulți printre care și nașul meu. El m-a întrebat: „Mergem și noi?” „Mergem!” i-am răspuns. Așa am plecat și noi. A fost o decizie de moment. Ce am îndurat apoi nu pot să spun… (C.V. — lăcătuș la EM Vulcan)

Pentru a avea o idee și mai completă asupra stării de spirit și a începuturilor acestei mineriade vom oferi alte câteva scurte declarații alternative.

Mineriada din ianuarie 1999 s-a pornit tot de la sindicat. A venit Beja la noi la schimbul unu și ne-a zis: „Bă, băieți, hoții ăștia vor să ne închidă mina, nu o să ne mai dea bani, o să rămânem pe drumuri. Ce facem? Haideți la Ligă!” Și ne-am dus bineînțeles cu mașinile. Ne-a luat Beja, ne-a dus la Companie și acolo ne-a ținut în grevă foarte multe zile, de pe 4 ianuarie până pe data de 18 a aceleiași luni. Iar în zilele astea nu s-a muncit nimic… Proteste în fața Companiei… scandal… veneau televiziuni care ne întrebau tot timpul care sunt doleanțele noastre… dar propriu-zis nu ne-a ascultat nimeni de la guvern. Iar Cozma ne încerca în fiecare dimineață: „Bă, băieți, nu plecăm la București?” Minerii îi răspundeau toți: „Da!” (Marian Holban — actual vicepreședinte al LSMVJ)

Așa cum relatează și unii jurnaliști prezenți în acele momente la fața locului, plecarea minerilor la București a avut loc numai după ce chemările succesive la dialog cu guvernul ale liderilor din Petroșani au rămas fără rezultat: „Cozma, refuzat de guvern la ultima negociere, agita de două zile Valea cu vorbe gen «ne lasă să murim de foame!» La București, liniște. Pe principiul că nu e bine să iasă în față la chestii nasoale, Berceanu, Dejeu și Radu Vasile își vedeau de ale lor. Și, noi, cei câțiva ziariști detașați în Petroșani, ne întrebam cum e posibil așa ceva. Până la urmă «Luceafărul huilei» s-a săturat. Într-o seară, roșu la față de nervi, a convocat liderii sindicali și a dat ordinul «de adunare» și de plecare spre Capitală. Știa drumul. Ion Iliescu i-l arătase de patru ori până atunci. La așa o veste, autoritățile au reacționat, în sfârșit.”

Presa internațională a relatat de asemenea evenimentele ce au urmat, rememorând și mineriadele anterioare și rezumând situația astfel:

 

Miron Cozma, liderul minerilor greviști din Valea Jiului, este un personaj controversat în Romania: „inamicul public nr. 1” pentru autorități, el este considerat drept „omul providențial” pentru ortacii săi. Charismatic, negociator redutabil, Cozma a obținut pentru ortaci creșteri salariale și stabilitatea locurilor de muncă în ciuda pierderilor înregistrate de industria minieră. În 1990, el a condus prima descindere sângeroasă a minerilor la București, pentru a sări în apărarea regimului Iliescu. În septembrie 1991, Cozma se întoarce la București în fruntea unei noi echipe minerești, protestând împotriva guvernului Petre Roman, care refuza să le satisfacă revendicările. Cabinetul a fost nevoit să demisioneze. Arestat pentru evenimentele din 1991, Miron Cozma a executat doar un an și jumătate de închisoare. Eliberat în 1998, este imediat reales în fruntea sindicatelor din Valea Jiului. Ulterior, intră în PRM (extrema dreaptă). Acuzat de putere de politizarea acțiunii minerești, Cozma iese din rândurile PRM pentru a „evita orice speculație”. El a cerut tuturor ortacilor (15 000) să-și dea acordul în scris pentru deplasarea la București. Observatorii susțin că este suficient ca Miron Cozma să spună un cuvânt pentru ca protestul să înceteze imediat.

Deși acum văd cu alți ochi mineriada, pentru minerii participanți la ea, episodul drumului spre București a rămas unul memorabil. (va urma)

(Din volumul „Mineriadele între manipulare și conștiință muncitorească”, Ed. „Curtea veche”, București, 2007)


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 4 ori 3  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





* * *
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter