01.02.2021,  19:56:19 | 0 comentarii | 664 vizualizari
La trei ani de AJF / Confesiunile lui Cristian Petrean


de Loredana JUGLEA

Cristian Petrean, președintele AJF Hunedoara, este un personaj atipic. Cu o gândire liberă și mereu pus pe schimbări, a adus o nouă față forului județean.

 

Mama l-a susținut să se facă arbitru

Ca toți copiii, și lui Cristi i-a plăcut foarte mult să joace fotbal. „Din păcate, în perioada copilăriei (anii `85-`95) nu s-a pus accent foarte mult pe grupele de copii și juniori la Certeju de Sus, locul unde am copilărit. La un moment dat, am aflat că se fac cursuri de arbitri (1996), lucru care mi s-a părut foarte interesant, fără a ști foarte multe lucruri despre această meserie. Impulsionat și de mama mea, am urmat cursurile de arbitraj. Din anul 1997 am devenit arbitru de fotbal, la 17 ani, o vârstă total neobișnuită de a deveni arbitru în acele vremuri. Tot la acel curs a participat și Cosmin Danciu (actualul președinte al CJA Hunedoara). A fost foarte greu la început, nu se prea găsea echipament de arbitru, vârsta la acel moment constituia un mare dezavantaj (nu ca în prezent), dar după vreo 3 ani de muncă, am început să privesc lucrurile diferit și mi-am dorit foarte mult să promovez în eșaloanele superioare. În 2002 am participat la primul examen pentru lotul divizionar. Din păcate, nu am reușit să promovez, lucru care m-a ambiționat și mai tare. Împreună cu Danciu Cosmin am participat la concurs în anul 2004, ocazie cu care am reușit să promovăm amândoi”, povestește, pentru zvj.ro, Cristian  Petrean.

 

Orice eșec l-a împins mai în față

Activitatea la nivelul ligii a treia a desfășurat-o până în anul 2015. Pe parcursul acestor ani, a participat la concursuri sau programe de promovare. „Din păcate, nu am reușit să fac pasul în lotul Ligii 2 (în 2016 am fost al 9-lea pe țară, dar au fost doar 8 locuri). Trebuie să-i mulțumesc d-lui Grigore Macavei pentru sprijinul acordat, întreaga susținere de pe parcursul anilor și mai ales pentru sfaturile bune primite de la dânsul de fiecare dată când ne întâlneam, sfaturi utile și în acest moment. Fiecare meci îl abordam cu seriozitate, indiferent de ce nivel arbitram, iar sfârșitul jocurilor, când toată lumea te felicita pentru arbitrajul prestat, este probabil cel mai frumos moment din meseria de arbitru. Momentele neplăcute din arbitraj au fost la începutul activității când nu acordam mare atenție pregătirii teoretice sau fizice. Pe parcursul jocurilor luam unele decizii în neconcordanță cu legile jocului, aspect care m-a și ambiționat, astfel încât de fiecare dată când aveam testele periodice (fizice/ teoretice), tot timpul le treceam cu ușurință” ni se destăinuie oficialul.

 

Mureșul Deva - o experiență plăcută

În anul 2006 a intrat în partea administrativă a fotbalului. A făcut parte dintr-un proiect care s-a derulat cu succes, din păcate, doar pentru 6 ani, și anume CS MUREȘUL DEVA.

„Îmi amintesc cu plăcere când în vara anului 2007 am reușit să promovăm cu echipa la nivelul eșalonului 2, în urma unui triunghiular desfășurat la Timișoara. După acel turneu, am ocupat, timp de 4 ani, o funcție importantă în acest club, Președinte/ Director Executiv. Am fost în prima parte a campionatului pe locurile 1-2, în campionatul Ligii 2, în concurență cu FC Argeș, echipă care a și terminat pe locul 1. Condițiile oferite în acel moment de SC AGRO COMPANY SRL au fost foarte bune. Dacă există posibilitatea de a finanța din bani publici sportul, ca în prezent, sunt convins că echipa își desfășura și acum activitatea la nivelul Ligii 2.

În anul 2015, înaintea jocurilor de baraj, Liga 3, al echipei CNS Cetate Deva, am început o colaborare frumoasă. Am reușit să promovăm la barajul de accedere în Liga 3 și pe parcursul a două sezoane. Cât am fost director sportiv ne-am clasat pe locul 6, de fiecare dată. Prin intermediul acestei colaborări am descoperit oameni cu adevărat profesioniști, oameni cu care colaborez foarte bine și în acest moment în desfășurarea activității la nivelul asociației.

Din anul 2009 am fost trezorier al AJF Hunedoara bucurându-mă de încrederea d-lui profesor Mircea Sîrbu, o persoană de la care am învățat foarte multe lucruri, un profesionist desăvârșit și un om de excepție, oferindu-mi astfel un mare avantaj în organizarea și desfășurarea activității la nivelul asociației, în aceste momente”.

 

Resurse limitate

Cristian Petrean a vorbit și despre resursele financiare ale asociației care sunt limitate.

„Nu reușim să avem foarte multe persoane angrenate în activitatea asociației, astfel încât implicarea mea trebuie să fie continuă și activă, pentru a putea reuși în atingerea obiectivelor propuse. Este foarte mult de lucru. Persoanele angrenate în activitate la nivelul asociației, în general, sunt motivate de iubirea lor pentru fotbal. Ei, fiind de o viață în fotbal, își doresc să fie parte dintr-o comunitate unică, păstrând astfel vie pasiunea.

Prin programul strategic asumat în anul 2008, am stabilit o serie de acțiuni pe care le vom iniția și desfășura în perioada 2018-2022. Pot afirma că după 3 ani am reușit să ne ținem de cuvânt, să ne atingem obiectivele setate. Faptul că am reușit să organizăm competiții de la vârsta de 6 ani (Interliga Națională de Fotbal) până la cei mai în vârstă fotbaliști (old-Boys) sau să ne modernizăm activitatea asociației (prin intermediul unui site performant) sau să ne îmbunătățim comunicarea (organizarea frecventă de sesiuni de lucru pe eșaloanele competiționale, grupurile de whatsapp, facebook, mass media) sau adaptarea sistemului competițional la nevoile actuale sau organizarea cursurilor de formare și perfecționare cu o frecvență mult mai bună sau atragerea fondurilor nerambursabile(aproximativ 250.00 lei pe parcursul a 3 ani). Nu pot să nu vorbesc despre transparența în competiții (publicarea pe site-ul AJF Hunedoara a jucătorilor suspendați, delegarea unor arbitri de la nivel superior pentru jocurile cele mai importante și achiziționarea camerelor de filmat pentru a avea imagini de pe parcursul jocurilor) ne dă încredere că împreună vom reuși dezvoltarea fotbalului la nivelul județului Hunedoara. Este o mare responsabilitate, multă muncă, dar sunt și multe satisfacții când reușești să îți realizezi obiectivele propuse și mai ales când iubești ceea ce faci”, a concluzionat președintele AJF.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 10 ori 8  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!






_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter