03.02.2021,  20:18:19 | 0 comentarii | 324 vizualizari GALERIE:     FOTO    
AFIȘELE CENACLULUI / „UN CAP DE PEGAS SAU UN CAP DE…?”
de Marian BOBOC

Ședințele cenaclului se desfășurau, de obicei, cam o dată pe lună, dar și „ori de câte ori era nevoie”.

 

Înainte de 1989, pe vremea când „Boema” se numea „Panait Istrati”, întâlnirile erau anunțate prin presa scrisă (la „Steagul Roșu”, singura publicație care apărea în Valea Jiului), prin afișe și prin viu grai. Rar, telefonic, întrucât puțini cenaclieri posedau telefoane.

Dacă în zilele noastre a face un afiș (mă refer la un afiș strict informațional, nu unul cu valențe artistice) ține de banalitate, fiind la îndemâna oricărui posesor de PC și de imprimantă, înainte de 1989 și ani buni după, realizarea unui afiș reprezenta o întreagă aventură. Trebuia căutat, întâi și întâi, un artist plastic. Unii dintre artiștii plastici ai Văii erau prieteni de… cafenea cu scriitorii. După ce dezbăteau această problemă câteva zile (poate chiar săptămâni?!), artistul plastic se apuca de lucru. Timp în care era „verificat” de scriitori la atelierul său (de obicei, camera uni bloc). Aceste întâlniri se transformau în adevărate agape artistice, continuând până în zorii zilei. Astfel, nașterea afișului era amânată și iar amânată. În cele din urmă vedea lumina zilei. Însă el nu era personalizat, era un afiș tip, datele trebuind scrise cu mâna la fiecare ședință.

Înainte de 1989, afișele erau manufacturate, nu erau multiplicate, deoarece era nevoie de aprobări peste aprobări de la kulturnicii zilei, pentru conținutul afișului și apoi pentru a-l tipări. Pentru cei care nu au trăit zilele acelea, pare deplasat să crezi că un banal afiș al unui cenaclu provincial avea nevoie de atâtea aprobări.

Însă, o dată, cenaclierii au îndrăznit să pună afișul în oraș, fără a mai cere voie organelor. Cum s-ar spune, a păcălit vigilența organelor. Afișul (din păcate, nu mai știu cine a fost autorul său) a fost lipit pe panoul din fața Judecătoriei Petroșani. Eram cu toții mulțumiți. Îl admiram. Când, la un moment dat, apare val-vârtej un ziarist de la „Steagul Roșu” și cu mânie proletară înfierează gestul nostru. „Aveți aprobare? Cine v-a dat dreptul să-l lipiți aici?...”, urlă ziaristul comunist, de parcă i-am fi lipit afișul pe nasul lui. Scandal, patrulă de miliție, afișul rupt. „Și, în plus, ați desenat și un cap de Pegas?”. La care Cîmpeanu, conducătorul cenaclului nostru, îi dă replica: „Dar ce-ai fi vrut, bă, să desenăm, un cap de…?”. Era de notorietate că ziaristul cu pricina e, de fapt, în misiune la ziar. Cu prilejul acestei întâmplări ne-am convins „pe viu” că așa e. Pe urmă, cenaclul a fost interzis de politruci. Bine, în felul lor șmecheresc. Nu spuneau că e interzis, ci nu mai aveai unde să-l ții (noi atunci ne întâlneam la Casa de Cultură din Petroșani).

Dar Cîmpeanu, ca un brav conducător de oști literare, a găsit soluția: și-a pus la bătaie apartamentul său de pe str. Constructorul, pe care l-a transformat într-o superb salon de randevuuri literare, cum puține au fost în România acelor vremi.

Din păcate, din perioada de dinainte 1989 nu s-au păstrat afișe. Din fericire, am mai găsit două afișe făcute imediat după 1989.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 2 ori 6  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal






* * *
* * *
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter