04.03.2021,  20:30:53 | 0 comentarii | 902 vizualizari
Uricani / Ceea ce-i de reținut


de Gheorghe OLTEANU

Se luptă, așa cum mi-a mărturisit una dintre ele, de șaptesprezece ani, ca să-și redobândească și să reintre în posesia pădurilor moștenite din moși-strămoși. Acum, cele două femei din Sălașu de Sus sunt foarte aproape de ceea ce și-au propus.

 

Parcelele de pădure

revendicate se află în perimetrul Sterminos 2 - Uricani, fapt care explică prezența celor două, în dimineața zilei de miercuri, în biroul primarului Dănuț Buhăescu. Sunt singurele care au mai rămas în composesorat, iar de când președintele acestuia a murit, nimeni nu se mai ocupă de el. De aceea au hotărât că nici locul lor nu mai este în cadrul acestei asociații. Au adus topograf pe care l-au plătit din banii lor, după care, cu hărțile și documentele doveditoare, au ajuns la primăria uricăneană.

 

Dănuț Buhăescu le-a ascultat

cu atenție – așa cum, de fapt, procedează cu oricine vine la el – și le-a povățuit cum să procedeze. A chemat-o pe Oana secretara și i-a zis să le facă femeilor copii după actele aduse. „Niciodată să nu-i dați cuiva originalele, le-a pus el în vedere. Acestea stau întotdeauna la dumneavoastră!”. A rămas că ele vor fi chemate imediat ce procedura de intrare în posesie va fi demarată. M-au surprins plăcut vorbele uneia dintre femei, rostite înainte de a ieși din birou. „Dragul nostru dom primar, să vă dea Dumnezeu sănătate și tot ce e mai bun în viață!”. Urare  venită din partea cuiva care nu-i uricănean, asta e de reținut! 


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 10 ori 6  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -

- - -

- - -

- - -

- - -
- - -
- - -
- - -
- - -








Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
Promovare
Publicitate
Newsletter