Femeie ! Când  rostim acest cuvânt înțelegem: mama, soția, fiica, iubita,colega, vecina, consăteana, concetățeana. În limbaj aparte, dar plin

de adevăr, înțelegem puțin din mirajul nașterii noastre și mult de mirajul perpetuării speciei umane, femeia fiind matricea acesteia!

Femeie ! Astăzi îi închinăm cele mai alese gânduri, îi dăruim flori și, cu toți cei dedicați scrisului alături, câteva  întocmiri cu dedicație, fără să-i uităm pe marii  gânditori înaintași, care nu uitau că :

-Fără femei-  Începutul vieții noastre ar fi lipsit de ajutor,

                       Mijlocul vieții noastre ar fi lipsit de plăcere,

                       Sfârșitul vieții noastre ar fi lipsit de mângâiere !

-Fără îndoială că femeia a fost creată din ambrozie și otravă : când iubește e ambrozie, când urăște e otravă ! ( Atenție mare, deci !)

-Despre firea femeilor : când vrei tu, nu vor ele ; când nu vrei tu, tocmai atunci ele doresc cu ardoare !

                 Cu respect și dragoste, Ioan Dan Bălan, scriitor din România !

 

PORUNCĂ  DĂLTUITĂ-N  IUBIRE

 

Cobor din pat, din somn sau din vis

să-mi așez cărămizi în ursită

din timp dezbrac păcatul compromis

în timp îmbrac speranța: o Iubită

 

Pocnesc pereții Peșterii cu palme

scăldate-n nori dospiți lângă izvor

uscate sub  velința multor clipe calme

după tremurul trecerii prin dor

 

Eu-Poetul, eu-Sihastrul, împreună

de  parcă Atotputernicului i-ar păsa

de versul  rugăciunii  înclinat să spună

DA,  poruncii dăltuite-n Iubire – a Ta !

 

 

SĂ  TE  CAUTE  O  PARCĂ

 

Am aruncat discul iubirii

 prin anii prăfuiți, unde mă căuta

cu bumerang întors zeița firii

în mâna vitregită mi-l punea

cu jar sub vânt și-n pas lângă-ncercare

să mă trimită pe firul ei

ca depănare.

O zeiță Parcae dintre cele

ale  nebuniei  din ghemul unde ața

cerea foarfeca sub raze dimineața

când arde-n fiecare îndrăzneala

și-acea zeiță crudă e momeala

vreo unui vers căzut din Sacuntala:

„e semnul pus, de sus

de unde izvor nesecat trimite lumina

și puterea nouă de a arunca

discul…”

 

Viețuitorii se roagă să rămână

umbrele la vedere lângă Peșteră

unde sălbăticiunile se adună în cortegiu

apoi chefuiesc la moartea Morții

și se ascund după clipele care nu trec

clipele care rămân să ceară, fără să dea

câte-s în portofoliul Sorții

eu beau clipe și caut semne prin praf

să aflu de mai știu să trăiesc, să petrec

să mai arunc discul diform sub timp

 precum potcoavele la țintă, în joacă…

 

 

VINOVĂȚIE

l  Motto: Știu că azi sunt mai vinovat decât mâine!...

 

Vinovat de răsuflare încă învăț să scriu

despre ce, cum și cu cine împart chilia Peșterii

învăț pe litere să întind spre Înalt brațe de Noe

prin care se fixează constelații în Necuprins

cu nume de eroi, zei și viețuitoare biblice

 

Sar de bucurie că pana din aripa îngerului

capătă drept pe viață la cerneala sangvină

și că Sihastrul îmi oferă îndrăzneală vie

văzând că atârn poeme cioplite la intrare

 

Vinovat de zbor adun flori și porumbei dalbi

întind pe aluatul celulozei vise și priviri

vasele liberiene și lemnoase  mă îndeamnă

alături de congenerii din păduri și poieni

să răsuflu întru răsuflarea scrisului

 

Vinovat de aliniere cer  al treilea ochi

să-mi aflu poezia măiastră ca-n basm

să aflu cum versurile devin pe coca hârtiei

cum se bronzează poezia în misterul  luminii

cum mă îmbrățișează cu brațele-i de hetairă

și mă prăbușește-n orgasmul întrebării: Poetul?!

FEMEIA  -  POIANA  EI

 

Din Peșteră Poetul admiră poiana de forma Femeii

covor de flori o acoperă-n miresme

poiana e dezbrăcată în lumină sinilie

și-n briza muntelui îi tremură gene și cosițe

 

Femeia și poiana poartă amprenta pădurii

au nurii asemănători și-n fraged tremură

în semințe vii li se oferă timpul

pentru câtă trecere se poate întoarce la matcă

 

În izbucul primăverii Poetul așează Cuvântul

să ofere măsura și ritmul în Femeia-Poiană

versul pătrunde în trupul floral și așteptător

pentru parcugerea  Căii spre Necuprins

 

E bucuria Celui de Sus între stele și ochi

când buzele ei șoptesc precum iarba în adiere

vin albine să culeagă polen literă cu literă:

în grădina Cerului se așteaptă ceară și miere!

 

PEISAJE  PE  KOGAYON

 

1.

Trăiți! Poetul, la intrare rătăcit

De  Cel de Sus, în necuprinsa-i putere

ascultă Sihastrul în rugi tânguit:

în Peșteră forma de cruce e vrere

 

Icoane-n culori se lasă spre mulțime

porumbei în stoluri sunt înstelat chenar

senine, se aud albastre rime

coruri cântă cu dirijorul milenar

 

Din stânca trăsnită el ia fulgeroane

ca-n iad să dea foc la  păcat și blestem

șerpii în livezi duc mere în cotloane

cu vin și cu miere țin cheful boem

 

Pe scară coboară copii în scuteală

fusceii scot note și  le pun în rastel

s-a lăsat spre noapte viața monahală…

ce suferă Poetul va scrie doar el !

 

 

 

 

2.

Viețuitorii Peșterii stau mereu de veghe –

au stele călăuzitoare la o aruncătură de privire –

în paza lor e moartea veșnică a Morții

și Apa Cerurilor în care fac baie trecătorii

femeile împânzesc la intrare și la ieșire

cu cearceafuri înmiresmate și ștergare

pe doritorii de adevărată curăție

 

În poiana Peșterii sunt focuri ispititoare

soarta se lasă pe ( perpetuum mobile!) roata morii

și-n aer plutesc sunete din frunză, din gură, din nai :

Poetul iese cu harul în cântec, fixează rimele ritornelei

pentru păsări măiestre și petale răsucite de flori vii…

 

Zboară îngeri cu aripi albe din luncă în cer

pentru foștii muritori ieșiți în lumina Necuprinsului !...

 

3.

Să rupem tăcerea! se trage goală în sus

cu răsuflările dintre inimă și frunte

seamănă cu pasărea fără zbor desenată pe cer

în dorința de femeie rămasă acasă singură

e pasărea-femeie cu mișcarea în cioc

și-n aripile- leagăn așteptătoare sub soare

 

(Peste veac cerșesc lumină corbii croncănind

despre viața lor mai lungă decât așteptarea –

păsările femeilor care spală picioare străine!)

 

Se curbează nemărginirea lângă fiecare –

oameni și păsări își aleg stolul de zbor –

îngerii fac sfat pentru Calea deschisă tuturor,

din rotundul pământului până-n Necuprins,

Calea pe care oameni și păsări fac schimb de vârste:

 

    Poetul, ca fiecare comiliton, Peșteră are

    în care se retrage și cerne pământul din care

    el se adună,  scrie-n concentrare

    cu cerneluri adesea fără culoare

    despre îndreptarea de după închinare :

    în pământul cernut semințele-s în germinare

    precum gândurile care zboară peste zare

    din țanc, pe Cale, în depărtare , spre Mare …

 

Ioan Dan BĂLAN

Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.

---

Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, deschis la Banca Transilvania.