|
.
08.03.2021, 00:19:53 | 0 comentarii | 967 vizualizari
GALERIE:
FOTO
Vulcan / Din apropierea Brazilor luate
Articole de acelasi autor
de Gheorghe OLTEANU
La intersecția străzii Bazinului cu aleea care duce la locul de agrement la Brazi din Vulcan există un punct de colectare a deșeurilor menajere. Și a tot ce nu-i mai e de folositor omului la garaj sau în gospodărie. Locul respectiv nu dă prea bine privirilor celor din în zonă și, îndeosebi, în aceia ai persoanelor care trec prima dată pe aici.
Cu ani în urmă, aici exista un container din acela mare care putea fi urcat, ca să fie dus la groapa de gunoi, în de acum autospecialele devenite amintire aparținând societății comerciale acum falimentate. După preluarea colectării și transportului gunoiului menajer de către firma bucureșteană care operează în toată Valea Jiului, s-a vorbit de înlocuirea acestui încăpător container antic cu un altul mai puțin voluminos. Corespunzător autospecialelor cu care lucrează firma. Lucru care s-a și întâmplat. În containerul acesta, trebuie spus asta, deșeurile menajere - fracțiile umede - de tot felul nu apucă să se împuțească, fiindcă el este golit conform planificării.
Neajunsul îl constituie materialele voluminoase de tot felul care ajung pe lângă container. De la lemne la materiale de construcții, moloz rezultat din demolări și chiar aparate de uz casnic defecte. Acestea, am aflat de la câțiva inși din apropiere, sunt aduse de peste tot. Și din Dallas, și de pe Valea Morii, și de pe te miri unde! Oamenii vin cu mașinile, mai ales seara, se descotorosesc de ele și salut.
Acum, să nu se înțeleagă că i-aș condamna. Nu. Oamenii trebuie cumva să scape de ce nu le mai e de folos în gospodărie. Problema este ritmicitatea cu care aceste deșeuri voluminoase sunt ridicate. Poate în sensul acesta va apărea o schimbare. Și mai e ceva. Nu ar fi rău să se facă puțină curățenie în zona aceasta. Fel de fel de mizerii se întind de-a lungul gardului care delimitează locul de garajele de lângă el. E primăvară, iar așa ceva este absolut necesar. Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul |
FOTO



