10.03.2021, 20:11:42 | 1 comentariu | 3311 vizualizari
GALERIE:
![]()
Vulcan / „Vreau să-i dovedesc pacientului că și aici, la stat, i se pot oferi același respect și aceeași calitate a îngrijirii exact ca la privat”
![]() Articole de acelasi autor
de Gheorghe OLTEANU
Practic, invitația făcută, ieri, presei din Valea Jiului nu s-a referit strict la o inaugurare, cât mai ales la anunțul privind existența unui nou cabinet deschis în Spitalul municipal Vulcan. Cel de Chirurgie Plastică și Estetică – Microchirurgie Reconstructivă, despre existența căruia sunt sigur că puțini vulcăneni au auzit până acum.
Pe dr. Khaled Bulbul, specialist în chirurgie plastică, doctor în științe medicale din 2015, l-am cunoscut, mai întâi, din prezentarea făcută de George Bălțatu, managerul spitalului municipal Vulcan. După care am aflat amănunte din propriile-i cuvinte. La cei 45 de ani pe care-i are, dumnealui practică în acest domeniu de douăzeci de ani. După absolvirea Facultății de Medicină a lucrat în Oradea, apoi la o clinică privată din Germania. A ajuns la noi la chemarea și îndemnul unui fost coleg de facultate. I-a plăcut ce a văzut la Vulcan și, îndeosebi, primirea și căldura de care a avut parte la primul pas făcut în instituția medicală de aici. Și, mai ales, cum a mărturisit mai târziu, i-a plăcut ca i s-a pus la dispoziție tot ce a cerut, ca să facă treabă bună.
În concepția lui de medic ajuns la vârsta de 45 de ani, el este aici, ca să facă ceva deosebit, „pentru ca, în acest cabinet de stat, pacientul să se simtă ca într-unul privat”. Este mulțumit că i s-a pus la dispoziție tot ce a solicitat: aparatură modernă, instrumente profesionale și o echipă de excepție. Aici musai să menționez numele asistentului general Iulinszki David Ciprian și pe cel al registratorului Alexandru Bădău. Domnul doctor Khaled Bulbul rezolvă probleme medicale de specialitate pentru care pacienții sau doritorii nu trebuie să se adreseze neapărat unor clinici cu răsunet din țară și din străinătate. Așa e cazul unor arsuri care, pe moment, nu necesită internare, al grefelor de piele și al malformațiilor urechii. Dar, trebuie menționat mai ales pentru doamne și domnișoare, și intervenții chirurgicale legate de minilifting, pentru care – atenție! – nu folosește pic de botox”.
De când e la Vulcan a rezolvat cam zece probleme medicale legate de specialitatea sa, dar, la Oradea, de exemplu, a făcut adevărate minuni cu două fete care au avut de suferit malformații grave ale feței în urma unor accidente de circulație. Una dintre ele, accidentată în aprilie, avea programată nunta în luna iulie, și mai toată lumea îi dădea șanse zero, că ar mai fi putut să ajungă în fața altarului. Ei, bine, datorită medicului specialist Khaled Bulbul, a pasiunii și dăruirii sale pentru profesia căreia i s-a dedicat, fata a fost prezentă și în fața ofițerului Stării Civile, și, mai apoi, și înaintea preotului. Protocolul prin care se ajunge la el e simplu. Pacientul este, mai întâi, luat în primire de către registrator și asistentul său medical, după care medicul îi explică în amănunțime ce are și ce trebuie făcut. „Pacientul trebuie să vadă aici ceva deosebit, mărturisește specialistul palestinian în chirurgie plastică și estetică stabilit la Vulcan. Anume că, și aici, la stat, i se pot oferi același respect și aceeași calitate a îngrijirii exact ca la privat”. Comentarii articol (1 )
#1
![]()
Felicitari si mult succes.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul Administrare pagină de Facebook pentru persoane publice ![]() Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Administrare pagină de Facebook pentru afaceri ![]() Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare... ![]() Catalog promoţionale 2022 ![]() Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii ![]() Rame click - comandă online! ![]() Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul! ![]() Steaguri publicitare - click pentru a comanda! ![]() Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online! ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Catalog promoţionale 2022 ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Alege să o susții! ![]() Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Newsletter
|