03.11.2011,  13:54:32 | 0 comentarii | 1002 vizualizari
Circotecă pedelistă la Spitalul Municipal Vulcan


de Ziarul Vaii Jiului

În contextul în care, în perioada imediat următoare, trebuie să se taie în carne vie şi să se decidă soarta Spitalului Municipal Vulcan, o persoană cunoscută ca fiind apropiată PD-L, recte managerul Greti Luca, dominat de directorul medical Luminiţa Voiculescu,  pare să fi scăpat complet lucrurile de sub control.

Se vorbeşte inclusiv de reducerea numărului de paturi la secţii unicat în Vale, cum e cea de TBC, ceea ce ar afecta grav interesele pacienţilor proveniţi în special din industria minieră. Deşi preocuparea principală a conducerii ar trebui să fie păstrarea locurilor de muncă, surse din interiorul spitalului povestesc cum că atmosfera a devenit foarte încărcată şi ostilă, rapoartele de gardă transformându-se în adevărate circoteci între grupurile de interese din spital. Asistentele de la TBC s-au trezit fără sporuri, cu salarii mai mici, deşi specificul muncii este unul deosebit, cu grad de risc. Iar treaba asta s-a făcut fără ca angajatele unităţii să fi primit o decizie în acest sens din partea conducerii spitalului. În tot acest timp, spun aceleaşi surse, doamna manager se pontează 5 ore/ zi la laboratorul de analize medicale tocmai pentru a încasa sporuri. Ceea ce, în mod evident, înseamnă că spitalul cu cele mai dificile probleme din zonă are manager timp de numai 3 ore pe zi. Trecând, fireşte, peste faptul că, tot conform surselor noastre, doamna director se specializează la Bucureşti din fonduri publice. Cu delegaţii, cazare, maşină şi şofer la scară din partea instituţiei. Aceasta deşi, nu-i vreun secret, trebuie să vă spunem că doamna Luca, de altfel un medic foarte apreciat din punct de vedere profesional, ar trebui să bage mâna în propriul buzunar pentru orice fel de specializări ce îi folosesc în primul rând dumneaei personal. 

O altă informaţie, pentru care precizăm că nu băgăm mâna în foc, e că doamna inginer Dorina Băncilă ar face un curs de Protecţia Muncii pe banii spitalului şi, culmea, i s-ar plăti şi ore suplimentare pentru asta.

De departe însă cel mai grav caz este cel al doamnei director medical Luminiţa Voiculescu. Care locuieşte într-o garsonieră din ambulatoriul spitalului, pe timp de noapte întreg ambulatoriul fiind încălzit, din banii fiecăruia dintre noi, pentru confortul personal al doamnei director medical. Sursele noastre mai spun că i se pregăteşte şi serveşte la garson mâncare de la cantina spitalului iar preţioasele rufe i se spală & calcă tot pe resursele unităţii medicale. În sistem a reapărut şi un domn Mircea, fost administrator, deşi oficial nu se fac angajări la stat.

Rezumând, putem afirma că preocupările din interiorul unităţii medicale sunt cu totul altele decât cele necesare salvării unităţii medicale de la pieire. Poate asta învaţă doamna director pe la cursurile alea din Capitală...


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 2 ori 2  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -

- - -

- - -

- - -

- - -
- - -
- - -
- - -
- - -








Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
Promovare
Publicitate
Newsletter