31.03.2021,  21:22:40 | 0 comentarii | 1011 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Vulcan / Strada Abatorului - măcelărită în ultimul hal
de Gheorghe OLTEANU

Ultima oară când am scris ceva de pe strada Abatorului  - Jiu Paroșeni, acum – a fost când am ajuns la un gospodar de optzeci de ani. Omul mă chemase, ca să-mi arate în ce hal i-au lăsat pășunea de pe malul Jiului cei care pozaseră în subteran conductele magistralei de gaz metan.

 

Ceva similar

li se întâmplase tuturor celor prin ale curți și terenuri – moșii, cum le numesc momârlanii – trecuseră utilajele și muncitorii firmei din Constanța care s-a ocupat de lucrare. În urmă cu o săptămână am avut din nou treabă pe Abatorului, dar nu în urma unei sesizări sau așa ceva. Mi-a plăcut cum arată acum terenurile făcute varză, în urmă cu câteva luni, de către constructor. Erau nivelate și arătau cam ca înainte de a fi atinse de utilaje. Am uitat să mă uit dacă i-au pus la loc gardul celui la care mă dusesem. O voi face când o să mai merg pe acolo.

 

Nu pot să trec,

însă, cu vederea cum se prezintă strada în sine. Partea betonată pe timpul - fie iertat – primarului Ovidiu Avramescu s-a deteriorat în ultimul hal. A ajuns praf și pulbere. Ce să mai zic de porțiunea de pământ a drumului?  E jale și asta. Așadar, nu-i de mirare că, din partea asta a Vulcanului, vin constant către primărie reclamații și cereri de a se repara drumul folosit de către cei care-și au gospodăriile aici. În mod asemănător aș vrea să fie privite și aceste rânduri, dar, cum mi-au zis câțiva cunoscuți, ele să constituie și un ultimatum, pentru ca reparațiile să nu mai sufere amânare.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 10 ori 9  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter