07.04.2021, 19:03:34 | 0 comentarii | 712 vizualizari
GALERIE:
![]()
Primarul Tiberiu Iacob-Ridzi – mulțumit de lucrările de la Bl. 2 de pe str. Păcii
![]() Articole de acelasi autor
de Ziarul Vaii Jiului
Lucrările de creștere a eficienței energetice la Bl. 2 de pe str. Păcii din municipiul Petroșani avansează în ritm alert, iar lucrarea va fi finalizată la termen.
S-a ajuns la faza de „culoare” a fațadei imobilului, pentru care au fost consultați și locatarii acestui bloc cuprins în programul finanțat din fonduri europene. Primarul Tiberiu Iacob-Ridzi a verificat stadiul lucrărilor de execuție și a precizat că proiectul este în graficul asumat prin contract. În același timp se lucrează și la Bl. 33 de pe strada Viitorului, care beneficiază, de asemenea, de finanțare europeană. Sunt primele două blocuri din municipiul Petroșani cuprinse în programul de anvelopare termică cu fonduri europene, până acum acest program derulându-se cu fonduri guvernamentale. De asemenea, sunt în licitație contractele de execuție pentru alte 11 blocuri de locuințe din municipiul Petroșani, la care s-au înscris mai mulți constructori interesați de aceste proiecte investiționale. Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare... ![]() Cataloage promoţionale 2024 ![]() Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii ![]() Rame click - comandă online! ![]() Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul! ![]() Steaguri publicitare - click pentru a comanda! ![]() Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online! ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Cataloage promoţionale 2024 ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Alege să o susții! ![]() Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Newsletter
|