15.04.2021, 22:55:11 | 0 comentarii | 926 vizualizari
GALERIE:
![]()
Istoria se repetă pe strada Cărbunelui / Gunoaie aruncate din căruțe și cărucioare, la ceas de seară, direct pe marginea drumului
![]() Articole de acelasi autor
de Corneliu BRAN
După trei situații și prezentări de aspecte de poluare cu deșeuri menajere sesizate de către ZVJ doar anul acesta și după ce de fiecare dată DADPP din cadrul Primăriei municipiului Petroșani și „Supercom” s-au sesizat și au mers să curețe gunoaiele de lângă drum aruncate de nesimțiții cu „N”, joi, 15 aprilie, situația nedorită de pe strada respectivă a reapărut.
„Au venit cu cărucioare, de trei ori, dar și cu o căruță și au aruncat în mai multe rânduri gunoaie. Treaba asta se întâmplă de obicei seara, iar să mergi acolo și să le spui nu ai curaj, că îți dau cu ceva în cap, te înjură, te scuipă…”, ne-a spus la fața locului o doamnă locatară pe o stradă învecinată, mai exact strada I.L. Caragiale, dar care nu a dorit să-și decline identitatea de teama de a nu i se sparge geamurile de la casă. „Cum să vă spun, vreți să rămân fără geamuri? Vreți să-mi pun măgarii pe cap? Aici e legea junglei, ce știți dumneavoastră…”, ne-a spus vizibil îngrozită femeia. Vă dați seama unde s-a ajuns? Alo, poliția și jandarmeria, oamenii de treabă sunt stresați în zonă de anumiți indivizi certați cu legea! Trebuie făcut ceva mai mult, mai multe patrule și controale seara, mai multe acțiuni care să vizeze siguranța cetățeanului. Poliția locală și inspectorii de la Mediu trebuie să-i identifice pe acești poluatori care sistematic murdăresc tot cartierul. Nu sunt mai mulți de 10-15 indivizi, dar trebuie capturați! Au câteva zone, vreo 10, unde descarcă gunoiul, neținând cont că acolo e sau nu container. Cu niște camere video ar putea fi filmați și prinși! Oamenii îi știu, dar se tem să vorbească, iar aici trebuie să intervină profesionalismul și tactul celor care urmăresc fenomenul. De ani de zile sunt tot aceiași indivizi și nu se poate ca în cele din urmă aceștia să nu fie prinși! E păcat de munca celor din primărie, e păcat de aspectul sub orice critică a zonei, dar și de sănătatea oamenilor, că acuși vine căldura și va fi vai și amar cu mirosul și șobolanii în astfel de zone poluate. Pe strada Cărbunelui, în urma numeroaselor sesizări de acest gen, cei de la „Supercom” au pus un container. Joi, când am trecut pe-acolo, containerul era plin doar pe jumătate cu pungi pline de deșeuri, semn că oamenii civilizați au dus acolo gunoiul menajer în mod civilizat. Restul gunoaielor erau înșirate pe vreo 10-15 metri liniari la marginea drumului. Se vedea clar că au fost descărcate din mers și foarte rapid de acei „experți” în ale poluării, „neasemuiții” cartierului și cei mai mari „eroi” în viață. Of, of… Să sperăm că până la urmă situația de pe Cărbunelui, de pe Dacia, de pe malul Jiului, de la blocul social de pe Tudor Vladimirescu sau din alte câteva zone va fi „descifrată” vara aceasta de organele competente. Care, suntem convinși, vor găsi o metodă sau alta să-i prindă de cele mai multe ori pe cei care se ocupă cu astfel de treburi și să-i amendeze cât pentru ce au aruncat în ultimii 5 ani. Da, așa ar trebui. Că o amendă de 100 de lei este ca o frecție la picior de lemn. Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare... ![]() Cataloage promoţionale 2024 ![]() Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii ![]() Rame click - comandă online! ![]() Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul! ![]() Steaguri publicitare - click pentru a comanda! ![]() Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online! ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Cataloage promoţionale 2024 ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Alege să o susții! ![]() Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Newsletter
|