20.04.2021, 18:48:13 | 0 comentarii | 632 vizualizari
Se vede când se implică SHI Petroșani: / Albiile apelor sunt mai curate
Articole de acelasi autor
de Corneliu BRAN
După seria de anchete jurnalistice de acum trei și doi ani de pe strada Primăverii din Colonia Petroșani, luni, 19 aprilie am ajuns din nou pe această stradă. Două aspecte vreau să le semnalez, ca să arăt că și presa locală mai face lucruri bune pentru comunitate, în cazul de față fiind vorba de comunitatea din zona respectivă.
Două aspecte la care și ZVJ a pus umărul Numărul unu: nu mai sunt gunoaie la intrarea pe stradă. Acum există două containere, care sunt golite de cei de la Super Com de cel puțin două ori pe săptămână. Civilizația și reîntoarcerea la normalitate au reapărut din acest punct de vedere. Ceea ce ne dă o oarecare satisfacție că și noi am contribuit la treaba asta. Numărul doi: În urma celor relatate de ZVJ, Apele Române, SHI Petroșani, prin șeful acestei instituții, inginerul Sorin Corici, s-a autosesizat și a purces la o ecologizare a albiei Maleii zdravănă de tot. A fost tăiată toată vegetația care obtura apa Maleii și care inunda în acest fel gospodăriile oamenilor când ploua tare, cum s-a tot întâmplat până atunci. Relatând atunci ceea ce ne-au spus oamenii de la casele de-acolo, SHI Petroșani a intervenit imediat. A făcut în avalul străzii și a cursului apei și câteva lucrări de consolidări de maluri și de acumulare de pământ și piatră, niște lucrări foarte bune, care au stăvilit furia apelor în ultimii doi ani. Plus alte câteva lucrări de decolmatare și de sistematizare.
Lucrările de acum doi ani au ținut Ei bine, aflându-ne pe Primăverii am vrut să vedem cum se prezintă Maleia în acea zonă și cum au rezistat lucrările efectuate. Totul e normal și acum, după ce au trecut peste doi ani. Semn că lucrările au fost executate bine, inclusiv lucrările de tăiere a cioatelor și vegetației uscate care obturau Maleia. Cursul de apă e curat, albia e largă acum, totul pare în regulă. Bine, mai sunt pe-acolo, aruncate de nesimțiți, câteun cauciuc uzat de mașină sau câteun carton. Dar, în general totul e OK, practic 95% din problemele sesizate de cetățenii de-acolo au fost rezolvate și au și rezistat în timp. Semn clar că se poate când se fac lucrurile bine și cu cap!
Urmează o nouă ecologizare zdravănă pe Maleia Și dacă tot am vorbit de SHI Petroșani, am aflat din surse sigure că urmează pe Maleia, între Florii și Sfintele Paști, în funcție și de vreme (că dacă plouă va fi după Înviere) o nouă acțiune de ecologizare. Vor fi mobilizați zeci de lucrători ai SHI, care vor strânge toate gunoaiele aduse din amonte, sau care au fost aruncate cu inconștiență chiar de anumiți proprietari de case din zonă. Iată o formă de respect față de comunitatea locală a celor de la SHI Petroșani și de la Apele Române. Între noi fie vorba, SHI Petroșani, conform sarcinilor de lucru, are obligația să păstreze curate și să se ocupe de Jiul de Vest și de Jiul de Vest, celelalte ape curgătoare fiind în sarcina administrațiilor locale pe unde acestea trec. Totuși, nu de puține ori în ultimii ani SHI Petroșani a avut acțiuni ample de ecologizare atât pe Maleia, Staicului sau Sălătruc, în Petroșani, cât și pe Jieț la Petrila sau pe Pârâul Tusu la Lupeni, ori în alte zone. Să fim corecți, jos pălăria! Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare... Cataloage promoţionale 2024 Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii Rame click - comandă online! Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul! Steaguri publicitare - click pentru a comanda! Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online! Cataloage promoţionale 2024 Alege să o susții! Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! Newsletter
|