06.05.2021,  21:10:17 | 0 comentarii | 332 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Uricani / Binele pe care-l faci nu rămâne nerăsplătit
de Gheorghe OLTEANU

Primarul Dănuț Buhăescu a revenit în Uricani chiar în seara zilei de sâmbătă. când lumea se pregătea pentru Învierea Domnului. Își luase cam o săptămână de concediu și a dat o fugă în Moldova, ca să mai vadă cum sunt ai lui.

Nu a stat

mult timp acolo, așa că Paștele l-a petrecut în orașul al cărui prim gospodar este. Marți era deja la primărie. Când a intrat în birou a avut o mare surpriză. Încă de la ușă a observat ceva nou, așezat pe dulăpiorului din spatele mesei sale de lucru. Dulăpior pe care-și ține icoanele sfințite aduse de prin locurile pe care le-a vizitat. Ceea ce-i atrăsese atenția era platoul cu nouă ouă de Paște. Dar nu din acelea obișnuite, ci ouă pictate. Cum numai într-o anumită regiune a țării, respectiv în Bucovina, există meșteșugul transmis din generație în generație de a se face așa ceva.

Plăcut surprins,

primarul a întrebat cum și de unde? Așa a aflat de la viceprimarul Corneliu Braia că, în săptămâna în care fusese plecat, îl căutase un domn Mitică. Era modul în care el, i-a explicat vicelui, vrea să-i mulțumească lui Dănuț Buhăescu pentru sfaturile pe care i le-a dat atunci când a avut ceva important de lămurit. Cu puțin timp înainte, omul fusese în Rădăuți, locul din care i se trage  răposatul său tată și unde are încă mulțime de rude.

 

Ca întotdeauna,

 

nu a plecat cu mâna goală de la ei. Printre cele primite au fost și ouăle de Paște pictate și scrise, cum numai în nordul țării mai găsești. Dănuț Buhăescu a încercat să și-l amintească pe cel care-i lăsase acest frumos cadou. Ceva, ceva și-a adus aminte, dar încă nu i-a fost destul de clar cine ar putea fi persoana. E de înțeles la câtă mulțime de oameni, localnici și din alte părți, vin la el cu o treabă sau alta. Un lucru este însă clar, i-am zis și eu. Se adeverește zicala aceea cu bine faci, bine găsești!


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 7 ori 5  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal






* * *
* * *
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter