12.05.2021,  23:00:09 | 0 comentarii | 449 vizualizari
Dan Voicu: „Vrem să jucăm finala cupei”
de Loredana JUGLEA

Antrenorul singurei echipe care va reprezenta Valea Jiului în Cupa României, faza județeană, Dan Voicu, nu își ascunde dorințele.

 

CSM Vulcan va juca o semifinală din Cupa României. Tehnicianul a declarat pe zvj.ro că își dorește foarte mult să joace finala acestei competiții.

„Noi am decis să ne înscriem. Dacă am fi jucat în campionat, tot acolo ne-am fi dus cu costurile testelor Covid. Eu unul mă bucur că jucăm pentru continuitate. Ne pregătim pentru acest eveniment și avem ca și obiectiv să jucăm finala”, a spus Dan Voicu.

După ce județul și-a desemnat campioana la fotbal, Aurul Brad, a venit rândul competiției Cupei României să își deseneze câștigătoarea. După îndelungi dezbateri, în care echipele au declarat că nu sunt dispuse să efectueze trei teste Covid, s-au ajuns la o formulă de patru participante, Gloria Geoagiu, Dacia Orăștie, CSM Vulcan și Aurul Brad. Astfel, aceste echipe vor face un singur test și vor juca semifinalele pe data de 26 mai pe teren neutru. Finala se va juca la 30 mai, de la ora 11:00.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 4 ori 4  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




_____
Administrare pagină de Facebook pentru persoane publice
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Administrare pagină de Facebook pentru afaceri
_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Catalog promoţionale 2022
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Catalog promoţionale 2022


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter