16.05.2021,  21:01:24 | 0 comentarii | 283 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Gara Petroșani / 19 fotografii ale fotografului oficial al Combinatului Siderurgic Reșița
de Corneliu BRAN

Un al doilea eveniment cultural organizat în Gara din Petroșani, după reabilitarea ei, de către doi oameni pricepuți și iubitori de frumos, aici de referim la arhitectul Mihai Danciu și la vulcănean Dorel Șchiopu, angajat CFR și cunoscut de cei din Vale din lumea politică și administrativă de pe vremea când era consilier local, a avut loc vineri 14 mai la orele prânzului.

 

Expoziție itinerantă

Mai mulți „călători” au ținut să ajungă la evenimentul din gară, unul în care a ținut să marcheze aniversarea a 250 de ani de industrie la Reșița (1771-2021), dar și un omagiu adus fotografului și cineamatorului de excepție, în cadrul cineclubului „Siderurgistul” al Combinatului Siderurgic Reșița, cu rădăcini adânci în Petroșani, Ioan Mato, plecat la cele veșnice, dar care ne-a lăsat atâtea și atâtea mărturii ale trecutului industrial al acestei țări, prin imaginile surprinse cu mult profesionalism.

Expoziția „Aspecte din CSR – Combinatul Siderurgic Reșița”, organizată vinerea trecută în holul Stației CFR Petroșani, este una itinerantă, după cum ne-a spus și Ioana Ciolea, custodele expoziției, și cea care a dus greul în traseul itinerant a expoziției. Care a fost organizată în mai multe localități - Reșița, Alba-Iulia, Hunedoara și Petroșani - de Casa de Cultură a Studenților din Reșița, Primăria Reșița și Muzeul Cineastului Amator Reșița, alături de fiul fotografului Ioan Mato, Jancsi Mato. Montarea exponatelor pentru expoziția de la Petroșani, ce poate fi vizitată de oricine până pe 21 mai, a fost realizată de către Asociația „Urban Lab Valea Jiului”. Și vă asigurăm că aveți ce vedea dacă treceți prin gară, iar cei mai în vârstă, cum le spunea tinerilor prezenți și petroșeneanul Romulus Burdan în alocuțiunea sa, au putut vedea multe exponate, în alte timpuri, pe holurile de la clădirea administrativă de la ceea ce a însemnat cândva pentru industria petroșeneană „UMIROM”- ul, din nordul localității, astăzi devenit din nefericire doar o simplă amintire.

 

Mihai Danciu

„(…) Să nu uităm că Banatul a reprezentat pentru o perioadă de timp destul de lungă, de peste un secol, cel mai important centru industrial din partea aceasta a Europei. Ceea ce reușim prin această expoziție, care este itinerantă, adică a ajuns la Petroșani azi, dar a mai ajuns și prin alte locuri, unde au fost expuse aceste fotografii, este să marcăm această legătură care a existat între aceste centre industriale, așa cum a fost și este Valea Jiului, așa cum a fost și este Reșița, așa cum a fost și este Hunedoara, centre care păstrează această tradiție industrială chiar dacă nu mai sunt la fel de puternice cum au fost. Să sperăm că se vor putea lega conexiuni în continuare între aceste centre-orașe industriale, așa cum le cunoaștem. Sunt aici fotografii care au fost realizate în partea a doua a secolului XX, de către domnul Ioan Mato, cel care a fost fotograful oficial al Combinatului Siderurgic Reșița. O să vă rog să fiți atenți la fiecare fotografie, pentru că fiecare în parte poate să primească premiu în cadrul vreunui concurs de fotografie, în sensul că o să observați din punctul de vedere al tehnicii că acest fotograf combină atât tehnica parțială de încadrare în contextul propriu-zis, cât și surprinde anumite momente din activitatea propriu-zisă de turnare a fierului, a metalului, a oțelului. Cele două aspecte, aduse împreună, adică cadrul acesta al spațiului uzinelor din Reșița și aspectul turnării metalului, constituie un element deosebit, surprins la fiecare imagine de către Ioan Mato. Ne bucurăm că am primit găzduire pentru expoziție din partea CFR S.A., prin Regionala CFR Timișoara și aici, ca reprezentant, domnul Dorel Șchiopu, întotdeauna sufletul activităților culturale din gara din Petroșani și al altora de acest gen”, a menționat în expunerea sa Mihai Danciu.

 

Ceferistul Dorel Șchiopu

La rândul său, amfitrionul expoziției, Dorel Șchiopu, a ținut să sublinieze, printre altele: „(…) Este o mare bucurie și un mare privilegiu, o mare onoare, pentru Stația CFR Petroșani să găzduiască așa ceva. Acum un an și jumătate nu puteam să trimitem un călător la o toaletă publică în gara asta, dar să mai organizăm așa ceva. Acum, iată, organizăm evenimente culturale, ceea ce mi se pare un lucru extraordinar! Este o expoziție referitoare la industrie, la aniversarea celor 250 de ani de industrie la Reșița. Să știți că au existat și există niște legături foarte serioase între Reșița și Valea Jiului, așa cum spunea și Mihai Danciu. Vreau să vă spun că înainte de a se construi linia Simeria-Petroșani, din Valea Jiului se căra cărbune cu căruțele la ceea ce avea să devină ulterior Combinatul Siderurgic Hunedoara. Sunteți aici, azi, mulți copii, sunteți tineri și sunteți aproape de plecarea în viață, o să vă alegeți meserii… dar indiferent ce meserii vă veți alege, vă sugerez să vă uitați și în urmă. Ai un telefon smart nu știu de care, e interesant să știi uitându-te pe el când a fost dat prima dată primul Alo în lumea asta. Ești feroviar, este bine să știi când s-a făcut prima dată locomotiva în lumea asta. Ești om simplu, cred că e foarte bine să afli de unde vii, de unde te tragi, dar și unde vrei să mergi. Deci, vă rog să vă uitați la aceste fotografii, care țin de istorie și din perspectiva asta. Se ducea deci cărbune cu căruțele din Valea Jiului, dar și la Reșița, dacă ajungeți, neapărat trebuie să vedeți acel muzeu fabulos al locomotivelor! Nu aveți voie să treceți prin zonă și să nu vă abateți să vedeți muzeul. Iată câte similitudini! Din păcate, din punctul meu de vedere, acest jubileu de 250 de ani este un pic umbrit de problemele pe care industria românească le are, și în Valea Jiului și în Reșița fiind destule probleme azi pe această linie. Cu atât mai mult, este minunat că asociații creează astfel de evenimente, care ne fac să nu ne uităm trecutul, care ne fac ca tot ce ține de istorie să fie acum valorificat, chiar dacă nu mai există. Asta este o bucurie și memoria trecutului este o datorie pentru noi toți. De aceea mă bucur că azi avem la Petroșani această expoziție!”.

 

Custodele expoziției

Custodele expoziției, Ioana Ciolea, din partea Muzeului Cineastului Amator Reșița, a menționat de asemenea în alocuțiunea sa: (…). „Mulțumesc pentru sprijin, pentru faptul că am putut aduce și la Petroșani expoziția. Sunt expuse aici 19 fotografii, domnul Ioan Mato are mii de fotografii făcute în Combinat, pentru că era nu doar fotograful Combinatului Siderurgic Reșița, dar era membru în Cineclubul Siderurgistul care activa în vremea aceea. Fiul dumnealui, domnul Jancsi Mato, mi-a dat dreptul să folosim aceste fotografii. Tot de la dumnealui am primit în continuare negativele filmelor și tot ce găsește pe-acasă rămas de la tatăl său pe această linie. Mai multe poze și imagini legate de Ioan Mato puteți vedea pe site-ul muzeului nostru, pe youtube sau pe Facebook, poze trecute pe format digital. Iar dacă ajungeți la Reșița, vă așteptăm să vedeți și muzeul locomotivelor, dar și Muzeul Cineastului Amator, un muzeu unde puteți vedea aparatură și obiecte adunate cineamatori nu numai din Reșița dar și din toată țara. Mă bucur că a venit atât de multă lume la această expoziție, este singura dată când la vernisaj a fost atât de multă lume prezentă și cu ocazia aceasta am aflat și multe lucruri noi, că există legături strânse între Valea Jiului și Reșița pe care nu le știam. Vă mulțumesc mult pentru prezență!”.

 

La final

am stat de vorbă și cu doi petroșeneni cărora prezența la actele culturale nu este deloc rară, unul dintre ei creând la rândul său evenimente culturale legate de istoria CFR-ului, a CAR-CFR și nu numai. Este vorba de Dionisie Ardelean și de Romulus Burdan. Ambii ne-au spus cu entuziasm că expoziția de față „are exponate unice și profesionist realizate și merită văzută de cât mai multă lume”. Așa că, iată încă o bună propagandă dar și o invitație ca să vă faceți timp și să vizitați pentru câteva minute holul din gară pentru a vedea cele 19 fotografii rare și vechi, create cu atât de bun simț artistic de un fotograf adevărat!


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 3 ori 3  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal






* * *
* * *
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter