19.05.2021,  23:12:14 | 0 comentarii | 1310 vizualizari
Vulcan / Să fie asta adevărata cauză?


de Gheorghe OLTEANU

Consilierul Daniel Lehăceanu a reiterat, de curând,  un subiect pe care „ZVJ” l-a întors pe toate fețele. Cel al pavelelor „mișcătoare” de pe trotuarele Bulevardului Mihai Viteazul din Vulcan.

 

Pe când

aceste pavele erau montate, actualul consilier local Pro România era un simplu locuitor al municipiului. Prin urmare, și dacă ar fi vrut să spună ceva despre modul pompieristic în care s-a lucrat, nu ar fi putut s-o facă. Cine să-l fi băgat în seamă, din moment niciun consilier local de pe vremea aceea nu a cutezat s-o facă? „Când începe reparația acestora?”, a întrebat el, joi, 13 mai, la sfârșitul ședinței de îndată ținute în dimineața acelei zile.   

 

I-a răspuns

Cristian Merișanu. De la el am aflat că problema stă de mai mult timp în atenția primăriei, dar rezolvarea ei a fost întârziată din cauza iernii. „Am constituit o echipă care se va ocupa de ele, a mai spus primarul, și, într-o săptămână sau cel mult zece zile, aceasta va începe lucrul”. Tot Cristian Merișanu a precizat că, de data asta, „se va înlătura cauza”. Zonele în care pavelele mișcă sunt cele din preajma scurgerilor de apă pluvială de la blocuri, așa că trebuie găsită o soluție în privința lor. Primarul are dreptate, dar parțial, fiindcă sunt și alte porțiuni, departe de burlanele care coboară de pe blocuri, în care există pavele desprinse care pun în pericol siguranța pietonilor. Porțiuni în care cauza actualei situații este lucrul de mântuială.

 

L-aș ruga pe edilul șef,

fiindcă, iată, mi s-a ivit ocazia, să-i „sensibilizeze” el pe cei de la Apă-Canal în privința așa zisei guri de canal de  colțul blocului 3C1. Acela de lângă poștă. Pe zi ce trece, placa de beton răsturnată peste ea se degradează din ce în ce mai mult și, în același timp, se umple de gunoaiele felurite aruncate în el de către cetățeni neglijenți. Ca să nu le spun altcumva! Fotografiile sunt recente, se vede asta pe data de pe ele.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 10 ori 3  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -

- - -

- - -

- - -

- - -
- - -
- - -
- - -
- - -








Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
Promovare
Publicitate
Newsletter