|
.
20.05.2021, 21:49:00 | 0 comentarii | 952 vizualizari
GALERIE:
FOTO
Uricani / Interes crescut pentru reabilitarea termică
Articole de acelasi autor
de Gheorghe OLTEANU
Fără îndoială că, dacă s-ar întocmi un clasament, orașul Uricani s-ar situa printre primele localități fruntașe la acțiunea de reabilitarea termică a blocurilor de locuințe. Ba, aș îndrăzni s-o situez chiar pe locul întâi.
Asta, fiindcă, aici, administrația publică locală a început, de ani, buni, să-i informeze și să-i ajute pe cetățeni în demersurile care sunt necesare anterior începerii reabilitării termice a blocurilor. Nu o dată am fost de față, în biroul primarului Dănuț Buhăescu, atunci când acesta le explica, pe îndelete și în amănunt, uricănenilor doritori ceea ce le revine lor să facă, pentru a-și vedea imobilele introduse în programul de reabilitare termică. Program care include o contribuție financiară aproape modică a locatarilor, cea mai mare parte a sumei de bani necesare fiind acoperită din bani europeni și contribuții guvernamentale.
Asta ar fi, pe scurt, explicația pentru faptul că Uricaniul a luat un avans considerabil în această acțiune. Și, conform constatărilor personale, pot să afirm că reabilitarea termică a blocurilor continuă să-i intereseze pe cetățeni. Cartierul Sterminos are douăsprezece blocuri de locuințe, identice, construite în anii cincizeci ai secolului trecut. La două dintre ele, blocurile 10 și 12, reabilitarea termică este executată deja în proporție de peste 80 la sută de către SC Petra Pam SRL. Societate specializată în acest domeniu, care a lucrat la reabilitarea termică a majorității blocurilor din Uricani. De la o poștă, vorba aceea, se vede că au „întinerit” mult de tot în comparație cu imobilele de lângă ele.
Fapt care efectiv i-a lăsat fără grai pe locatarii acestora din urmă. Ca atare, și ei au început să se intereseze cum trebuie să procedeze, pentru a-și face blocurile ca nou-nouțe. Dănuț Buhăescu i-a explicat locatarului din blocul 8, care exact pentru asta venise la el, că tot ceea ce trebuie făcut ține de el și de ceilalți locatari ai blocului. Fondurile europene și guvernamentale pentru programul de reabilitare termică pot fi accesate numai după constituirea asociației de proprietari. Acesta ar fi pasul cel mai important, l-a asigurat Dănuț Buhăescu, după care vor urma cei în care intervine și primăria. Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul |
FOTO



