03.06.2021,  22:42:27 | 0 comentarii | 506 vizualizari
Uricaniul vrea tâmplari
de Gheorghe OLTEANU

Dănuț Buhăescu a făcut încă un pas în demersul său de a-i da o nouă destinație imobilului părăsit care se află aproape de acum celebrul bloc turn. Pe care, la fel, Primăria  Uricani îl vrea ca, transformat în bloc cu apartamente ANL, să devină o clădire emblemă a localității.

 

Clădirea fostei

popicării și, mai apoi, a discotecii în care se întâlneau tinerii din oraș va intra, cât de curând, pe mâna constructorilor. „Am scos la licitație lucrările necesare transformării imobilului care va avea o nouă utilizare”, spune Dănuț Buhăescu. Odată desemnat constructorul care va începe lucrările, este prevăzut ca acestea să se întindă pe durata a doi ani. „În 2023 vrem să fie gata”, este hotărât primarul.

 

Primăria Uricani

a făcut demersuri care au durat ani de zile, pentru ca această clădire să ajungă din patrimoniul sindicatului minier în cel al administrației publice locale. În interiorul clădirii vor fi amenajate un atelier de tâmplărie și un spațiu destinat alimentației publice și turismului. Ambele necesare practicii elevilor care învață la Liceul Tehnologic „Retezat”.

 

Elevii care se înscriu

și urmează profilul „Prelucrarea lemnului” vor primi, din partea primăriei uricănene, burse lunare speciale suplimentare în valoare de 200 de lei. „Banii provin de la bugetul local și se acordă pentru a-i impulsiona pe tineri să aleagă această meserie”, a precizat Dănuț Buhăescu. La liceul tehnologic din localitate funcționează deja o clasă cu șaisprezece elevi înscriși la acest profil.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 3 ori 6  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





* * *
* * *
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227






Publicitate
Newsletter