07.06.2021, 22:29:55 | 0 comentarii | 525 vizualizari
Vești neplăcute de la AJF / „Suntem în pauză, ne am redus activitatea”
![]() Articole de acelasi autor
de Loredana JUGLEA
Cristian Petrean, președintele AJF Hunedoara, a vorbit deschis despre situația de la forul județean.
Autofinanțare „De la data de 1 iunie avem o reducere salaraială de 35 la sută din cauza lipsei de fonduri. A dus la această lipsă de fonduri neorganizarea de competiții. Se știe că noi ne autofinanțăm, nu primim fonduri", a spus Cristian Petrean.
Începe certificarea Oficialul de la AJF a mai declarat printre altele că va începe și procesul de certificare a echipelor din liga a patra din noul sezon. Certificarea va avea loc până în data de 20 iulie. Echipele se pot înscrie în competiție, din sezonul 2021- 2022. Daca în sezonul trecut nu au existat penalități din cauza pandemiei de data aceasta echipele care nu vor participa vor fi dezactivate. În trecut pentru că fiecare club a avut o problemă financiară am trecut cu vederea, lucru pe care nu îl vom mai face din noul sezon", a spus oficialul.
Curs de licență C UEFA Președintele AJF Hunedoara Cristian Petrean a declarat că în următoarele două luni se organizează cursuri pentru licență C UEFA. „Este o nouă calificare pentru antrenorii din județ. Este o licență pentru antrenorii de la nivelul județului. Se va întinde pe o perioadă de două luni. Avem 18 persoane înscrise la cursuri. Perfecționarea lor le va permite să stea pe bancă", a spus oficialul. Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul Administrare pagină de Facebook pentru persoane publice ![]() Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Administrare pagină de Facebook pentru afaceri ![]() Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare... ![]() Catalog promoţionale 2022 ![]() Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii ![]() Rame click - comandă online! ![]() Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul! ![]() Steaguri publicitare - click pentru a comanda! ![]() Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online! ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Catalog promoţionale 2022 ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Alege să o susții! ![]() Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Newsletter
|