13.06.2021,  22:18:13 | 0 comentarii | 418 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Petroșaniul are parte și în această vară o serie de lucrări edilitare menite să înfrumuseţeze aspectul localităţii
de Corneliu BRAN

Ultima săptămână a adus pentru angajații Primăriei municipiului Petroșani o serie de lucrări edilitare menite să schimbe imaginea localității în anumite zone, dar și să crească apetitul pentru sport al copiilor și tinerilor, mai ales, în parcul mare, Parcul Central „Carol Schreter”.

Baloane albe în Parcul Central „Carol Schreter”
Începem cu Parcul Central „Carol Schreter”, unde și în această vară primarul Tiberiu Iacob-Ridzi a dispus o serie de lucrări importante pentru cei care-l vizitează, din punct de vedere al imaginii, dar și al confortului.
„Parcul cel mai mare al Petroșaniului, dar și cel mai frumos din Valea Jiului, în opinia mea și nu numai, a prins în această lună nu doar culoare ci și lumină. După cum se știe, anul trecut acolo primăria a montat foarte multe becuri colorate, care, seara, dau o imagine plăcută și relaxantă parcului, o atmosferă de basm. Ei bine, nu ne-am oprit aici și vara aceasta am mai venit cu ceva în plus: cu baloane de lumină! Reacția oamenilor la toate acestea este una favorabilă și eu le garantez petroșenenilor noștri că surprizele plăcute vor continua, și nu doar în acest parc!”, ne-a declarat primarul Tiberiu Iacob-Ridzi la finalul săptămânii trecute în legătură cu acest subiect. Imaginile 1 și 2 sunt relevante.

Baschet pentru tineri în nocturnă în cel mai mare parc
Lucrurile pentru parcul mare al Petroșaniului nu s-au oprit aici, după acele baloane albe montate peste tot prin zona centrală a parcului, a urmat o serie de lucrări de recondiționare a stâlpilor de iluminat, montându-se totodată și câteva bănci noi. Dar cea mai interesantă lucrare a fost înlocuirea panourilor la terenul de baschet (imaginea 3), acolo unde tot mai mulți tineri merg să joace acest minunat și sănătos sport de echipă. După schimbarea panourilor, a urmat iluminarea terenului, astfel că seara, în nopțile de vară, tinerii pot juca baschet la răcoarea serii până la ore târzii (imaginea 4).

Flori multicolore încastrate în arcade metalice în Centrul civic
Culoare a prins nu doar parcul din centrul orașului ci și zona de nord, mai exact Centrul civic, acolo unde au fost montate ghivece cu flori multicolore încastrate în arcade metalice artizanale. „Am ținut cont de faptul că e o zonă pietonală cu terase, unde foarte mulți petroșeneni și oameni veniți din alte zone să se relaxeze la munte, acum vara, merg seara sau peste zi să se recreeze. Florile acestea vor da multă culoare și o imagine vie și de aceea ne-am gândit că ele trebuie să apară în peisaj. Vom încerca să nu ne oprim aici și să facem astfel de lucrări și în alte zone ale Petroșaniului mai aglomerate și mai căutate, pentru că, v-am mai zis, Petroșaniul este și va fi un oraș al florilor”, ne-a spus cu entuziasm primarul Tiberiu Iacob-Ridzi, mulțumit de cum arată acele flori în peisajul Centrului civic dar și de reacția oamenilor, care i-au spus că primăria a făcut o treabă excelentă din punct de vedere al imaginii orașului cu acele flori decorative. Imaginile 5, 6 și 7. sunt, credem, relevante, pentru cei care nu au apucat să ajungă să le vadă pe viu. Mai mult, primăria a repus ghivece de flori pe stâlpii de iluminat din tot orașul, o inițiativă care dă strălucire orașului pe timp de vară.

Refacerea gardului de la stația de maxi-taxi din Petroșani Nord
Și dacă tot am vorbit de Petroșani Nord, dacă vă aduceți aminte în câteva rânduri ZVJ a făcut apel la primărie să rezolve problema cu gardul de pe coasta dealului ce coboară în zona șinelor de cale ferată din Gara Petroșani. Este vorba de o zonă liniară de zeci de metri, din dreptul stației de maxi-taxi, acolo unde anumiți cetățeni sau șoferi de microbuze aruncau la greu tot felul de deșeuri, iar gardul existent era rupt și în multe locuri fără ochiuri de plasă. Ei bine, de la directorul executiv din primărie, Ciprian Preda, am aflat că se lucrează la montarea acelui gard, care, nu va fi doar practic, în sensul că va stopa aruncarea gunoaielor pe dâmb în jos, cum de zeci de ani se întâmplă asta, ci va schimba și fața zonei (imaginile 8 și 9). 
„După ce va fi montat și vopsit, zona va arăta dintr-o dată diferit. Domnul primar a dispus ca această lucrare să fie gata cât mai repede, iar după cum se poate vedea suntem avansați și în câteva zile vom termina acolo treaba”, ne-a declarat Preda. 

Iarba cosită pentru a treia oară în Petroșani Nord
Tot de la același interlocutor am aflat și apoi am și mers să vedem că timp de două zile s-au cosit masiv toate spațiile verzi din Petroșani Nord, inclusiv în scuarurile de la drumul principal, procesul de cosire continuând, conform unui Program stabilit la început de lună (imaginile 10, 11 și 12). Este pentru a treia oară din primăvară încoace când se intervine, ploile numeroase urmate de perioade însorite făcând ca iarba să crească mult mai repede ca de obicei, o primăvară și o vară, până acum, atipice, ceea ce face să le dea mari bătaie de cap celor de la DADPP și cosașilor.
Pe măsură ce lucrările edilitare continuă la Petroșani, ca și cele de asfaltare de drumuri cu bani de la bugetul local, conform Programului anual de întreținere a drumurilor și căilor de acces, vom reveni.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 4 ori 7  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal






* * *
* * *
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227






Publicitate
Newsletter