17.06.2021,  22:49:20 | 0 comentarii | 437 vizualizari
Senatul Universității din Petroșani a hotărât: Restanțierii au posibilitatea de a da examenul față în față, dar și on-line
Booking.com
de Corneliu BRAN

Pentru a afla ultimele informații de la Universitatea din Petroșani, am stat de vorbă cu rectorul Universității din Petroșani, prof.univ.dr.ing. Radu Sorin.

 

„Fiindcă pandemia n-a trecut definitiv și pentru a evita orice fel de probleme legate de aceasta, am stabilit în Senat că toate cursurile vor fi predate până la sfârșitul semestrului al doilea în sistem on-line. La fel va fi și cu sesiunea de examene, care se va desfășura tot on-line. După această sesiune de examene, ce se termină după 27 iunie, urmează o sesiune de o săptămână de restanțe, unde oferim posibilitatea, atât studenților, cât și cadrelor didactice, să susțină examene fie față în față, fie on-line. Ne gândim la sistemul de învățământ on-line, în primul rând la studenții care nu pot veni în Petroșani în acea perioadă, deoarece sunt plecați în proiecte Erasmus, sau cu alte misiuni, fie în domeniul universitar, fie dacă sunt angajați la firme și lucrează mai departe. Plus că mai avem și studenți aflați în carantină, fiindcă au fost suspecți de COVID-19. Atunci stabilim data examenului față în față, probabil dimineața de la o anumită oră, 8,00-9,00, iar de la o altă oră, prestabilită în acord cu studenții, să fie organizat examenul on-line”, ne-a declarat rectorul Radu Sorin.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 9 ori 6  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





* * *
* * *
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227






Publicitate
Newsletter