17.06.2021,  22:50:23 | 1 comentariu | 920 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Vulcan / Oricum, s-a așteptat mult după ea
Booking.com
de Gheorghe OLTEANU

De afară, pare că lucrurile nu s-au urnit din loc și că la clădirea noii grădinițe de lângă blocul D10 din Vulcan nu se lucrează nimic. Așa cum era în urmă cu două-trei luni. Înșelat cele văzut la exterior, ajuns acolo era cât pe ce să fac stânga-mprejur.

 

Am renunțat în

ultimul moment, după ce am zărit un cablu care pleca de la tabloul electric al blocului și care, pe un geam deschis, pătrundea în clădire. Am deschis ușa și am intrat. Era trecut de douăsprezece, ora la care constructorii se opresc din lucru, ca să mănânce, așa că, în prima cameră, nu am văzut pe nimeni. Am intrat în alta și am dat peste doi bărbați. Într-adevăr, oamenii erau la masă. Mai au un coleg de muncă, am aflat de la dumnealor, dar acesta era ieșit momentan.

 

Cei trei sunt

de la o societate comercială petroșeneană, iar datoria lor este să monteze caloriferele. Cincizeci în total, mi s-a precizat. Au început vinerea trecută, iar acum, sâmbătă, trebuie să termine. Firma la care ei lucrează este specializată și autorizată și în lucrări de montare a centralelor pe gaz și, ca atare,  speră că tot ei vor executa și lucrarea aceasta.

 

Dar, mai întâi,

trebuie să apară constructorii care vor aplica faianța și gresia. Mai este de montat și instalația sanitară. Nu mai vorbesc de mobilier și alte alea. Treabă e de făcut și afară. Împrejmuirea și locul de joacă pentru copii. Dar, cum văd că lucrurile se mișcă, e posibil ca, la toamnă, grădinița din Coroești să fie gata. Oricum, s-a așteptat destul de mult după ea.


Comentarii articol (1 )

#1 inutil18.06.2021,  21:30:33
In conditiile in care populatia Vulcanului scade e o investitie inutila, mai bine faceau un azil de batrani cu banii aia , pt ca gradinite exista deja dar ce sa vezi batranii nu intereseaza pe nimeni.


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 6 ori 4  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal






* * *
* * *
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227






Publicitate
Newsletter