|
.
29.06.2021, 21:33:01 | 0 comentarii | 873 vizualizari
Uricani / Lovește mingea de peste șaizeci de ani
Articole de acelasi autor
de Gheorghe OLTEANU
Stelian Cristudor din Uricani este un pensionar care n-arată anii care i s-au adunat în cartea de identitate. Oricine-l vede ar fi tentat ca, din cei 75 de ani ai săi, să scadă cel puțin șapte-opt. Dacă nu chiar zece. Iar nea Stelică se bucură nespus când i se spune asta.
În forma asta super l-au ținut traiul cumpătat și sportul. Cu acesta din urmă se știe de la când avea zece ani. Își amintește că era în clasa a V-a, la el în Ialomița, când s-a apucat de tenisul de masă. I-a plăcut atât de mult, încât a făcut din el pasiunea vieții sale. Și acum, când a ajuns la jumătatea dintre șaptezeci și optzeci de ani, tenisul de masă i-a rămas la fel de drag.
Viceprimarul Corneliu Braia recunoaște că nea Stelică este cel care l-a învățat să dea cu paleta în mingea aia mică. Asta se întâmpla cu trei ani în urmă, iar acum vicele se poate mândri că se mișcă destul de bine la masa de tenis. „La o adică, îl bat și pe nea Stelică”, se laudă el. „Dar numai dacă se lasă”, se grăbește să adauge. Acum, la pensie fostul miner le insuflă copiilor dragostea pentru acest sport.
Are vreo cincisprezece până acum. În sala amenajată la parterul blocului 5, unde a funcționat fiscul uricănean, se întâlnește zilnic cu ei. Împreună cu copiii nu se sfiesc să vină și bărbați în toată firea. Aceștia, când se văd printre puști, sunt la început sfioși, dar nea Stelică știe cum să-i ia, ca să-și depășească timiditatea. Cu fiecare, copil sau matur, lucrează după cum își dă seama că-i vine mai ușor începătorului într-ale tenisului de masă. Și, cum rezultatele nu întârzie să apară, e de înțeles satisfacția care-l cuprinde pe antrenorul veteran. Or, era să uit. Și din aceasta i se trag tonusul și voia bună cu care-i contaminează, pur și simplu, pe cei din jur. Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul |



