30.06.2021,  23:57:30 | 0 comentarii | 2077 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Ultima noapte în Vulcan a părintelui Mircea Maxim Braicău
de Gheorghe OLTEANU

Mai mult ca posibil ca, acum când ochii vă sunt ațintiți pe aceste rânduri, trupul neînsuflețit al regretatul preot paroh Mircea Maxim Braicău din Vulcan să fi fost redat  pământului din care toți suntem făcuți și în care toți vom merge. Acum, el deja își doarme somnul de veci în cimitirul din comuna Tetoiu-Vâlcea, alături de tatăl său și bunica, două ființe dragi pe care le-a iubit enorm.

 

A fost înmormântat acolo,

fiindcă, spun cei care i-au fost mai mult în preajmă, asta a fost dorința lui cea din urmă. Pe care ar fi repetat-o de câteva ori, spre a nu-i fi uitată. E drept, după cum am zis, enoriașii care l-au îndrăgit l-ar fi vrut îngropat în cimitirul de lângă bisericuța din Coroești-Vulcan, în care el a slujit ca preot paroh. Numai că, în cele din urmă, s-a ținut seama de dorința lui cea din urmă. Aceea ca, după moartea-i, să ajungă lângă părintele și bunica sa. Spre care a pornit în dimineața zilei de miercuri.

 

Marți seara,

a avut loc a doua slujbă de priveghere. Nu știu dacă greșesc, dar, i-am auzit și pe alții spunând asta, a fost chiar cea de îngropăciune. În jurul orei 19.00, un sobor impresionant de preoți, douăzeci am numărat eu, în frunte cu protopopul Petrache Crețu, a început să facă ceea ce doar fețelor bisericești trecute din această lume le este rânduit să aibă parte. Încet, încet, preoților deja prezenți li s-au alăturat alții, astfel că, după o oră, numărul lor a ajuns la treizeci. Dacă nu chiar mai mult. Slujba de înmormântare a unui preot e diferită de aceea care i se face unui mirean de rând. Așadar, nu-i de mirare că ea durat câteva ceasuri.

 

Biserica era plină.

Lângă sicriul înconjurat cu buchete de flori se aflau soția Bianca și părinții acesteia. Au venit, să-și ia un ultim rămas bun de la preotul Mircea Maxim Braicău, zeci de enoriași din parohia sa, dar și din celelalte ale Vulcanului, prieteni, foști colegi de școală, membri ai administrației publice locale, oameni de vază din Valea Jiului. Cei care nu au încăput în micul sfânt lăcaș au fost părtași la slujbă prin intermediul sistemului de sonorizare. În șoaptă, oamenii mai vorbeau între ei despre cel dispărut. Cineva povestea cum, înainte cu câteva zile, îl întâlnise pe sfinția sa și a avut parte de o destăinuire din partea acestuia.

 

La anul,

îi mărturisise preotul, bisericuța din Parohia Vulcan-Coroești va împlini o sută de ani de când a fost înălțată. Ocazie din care el ar fi vrut să facă un eveniment de ținut minte. Dar, uite, nu a mai apucat asta, a suspinat cel care povestise episodul. De la un om al bisericii auzisem în seara întâi de priveghere că părintele nici nu apucase să vadă covoarele cele noi cu care fusese împodobită biserica. Cei care le puseseră pe jos îi spuseseră părintelui că treaba e gata, numai că sfinția sa nu a mai ajuns să calce pe ele. Am zărit persoane, bărbați și femei, care nu-și mai puteau stăpâni lacrimile. Ce mai în sus și-n jos. Toți cei de acolo erau vizibil afectați sufletește de dispariția la 45 de ani, patruzeci și șase urma să-i împlinească în 13 august, a celui care a fost părintele paroh Mircea Braicău.

 

Convoiul funerar,

am aflat ulterior, s-a pus în mișcare la ora 9.00 a dimineții zilei de miercuri. Autospeciala care a transportat sicriul a fost însoțită de zeci de autoturisme. S-a făcut, mai întâi, un tur al Vulcanului. La fel a fost, în urmă cu ani și ani, când a murit părintele Ștefan Braicău. Atunci, convoiul funerar a străbătut bulevardul însoțit de sute de oameni. În biserica de la Tetoiu slujba de îngropăciune a fost făcută de doisprezece preoți. Îmi amintesc perfect asta, fiindcă eram de față. Nu știu cum va fi fost la cea a fiului său. Sunt sigur, însă, că persoanele de vază din Vulcan și Lupeni care l-au însoțit pe ultimul drum pe Mircea Maxim Braicău s-au pregătit și au făcut tot ceea ce era necesar, pentru ca preotul decedat să aibă parte de tot ceea ce i se cuvine și înainte, și după ce a fost coborât în mormânt. Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace!


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 2 ori 4  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter