06.07.2021,  22:32:28 | 0 comentarii | 1784 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Vulcan / Așadar, se poate!


de Gheorghe OLTEANU

Cristian Merișanu nu și-a uitat promisiunea făcută în după amiaza zilei de vineri. Luni, 5 iulie, în jurul orei 10.00, primarul era din nou la colțul dinspre poștă al blocului 3C1.

 

De data asta

era însoțit nu numai de consilierul local Daniel Lehăceanu. Veniseră acolo și lucrători de la Secția Apă-Canal Vulcan. Mai bine nu vă spun ce au scos aceștia din gura de canal, că vi se face rău, pe bune! Mizerii peste mizerii. Cârpe, pet-uri și altele de acest fel pe care unii le aruncă pe unde apucă. În cazul acesta în gura de canal despre care am făcut atât de mult vorbire, încât, sincer, mi s-a urât.

 

După ce

i s-a curățat interiorul, peste gura de canal a  fost prăvălită aceeași placă de beton deteriorată. Acum, un timp, chiar că rău-voitorii nu mai au cum să „scape” câte ceva în canal și, în plus, este înlăturat pericolul ca, din neatenție, careva să ajungă în el. Nu am fost de față la operațiune, dar ceva l-aș întreba pe domnul inginer de la Apă-Canal. De ce a fost nevoie ca însuși primarul să intervină, pentru a se acționa atât de prompt?  Cel pe care domnia sa l-a înlocuit în funcție percuta imediat de fiecare dată când, în ZVJ, erau semnalate probleme similare. N-o zic cu răutate, dar, la o adică, în caz că mai apar situații de acest gen, i-am putea lăsa câte un exemplar din ediția tipărită. De știam că nu ne citește pe net, l-aș fi rugat  mai demult pe colegul meu să-i lase unul!


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 10 ori 4  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





- - -

- - -

- - -

- - -

- - -
- - -
- - -
- - -
- - -








Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
Promovare
Publicitate
Newsletter