07.07.2021,  22:44:11 | 0 comentarii | 1599 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Vulcan / Aproape intacte


de Gheorghe OLTEANU

Tot răul de bine spune o vorbă din bătrâni. Străvechea zicală este perfect aplicabilă și unor lucrări care se desfășoară, în prezent, în mai toate localitățile din Valea Jiului.

 

Cei care vor fi tras,

deja, o geană la fotografiile alăturate și-au dat seama că mă refer la cele de introducere a noilor rețele de canalizare. Care le creează disconfort cetățenilor, întorc pe dos străzile, asfaltate sau nu, pe care se întind, dar care, pe de altă parte, sunt bine venite  din moment ce le vor înlocui pe cele vechi de zeci de ani. Degradate, sparte și ajunse ca vai de ele.

 

Dau numai un

exemplu în acest sens. Deunăzi m-am oprit și m-am uitat atent în șanțul pe care constructorii unei firme petroșenene l-au săpat pe strada Jiul din Vulcan. Traseu pe care se montează tuburile de 500 mm și gurile noii rețele de canalizare. Aceasta va colecta tot ce-i apă de canal de la cvartalul de blocuri turn cu magazine la parter de pe bulevard, de la cele dinspre UNIC, de lângă „Penny” și de la „termicele” din cartierul meu. Rol pe care, în momentul de față, până la anul, când se va finaliza operațiunea, îl are rețeaua de canalizare veche.

 

Aceasta merge paralel

pe lângă cea în curs de montare și acum, cu săpăturile astea, se poate vedea cum se prezintă. Conductele-i sunt ruginite, sparte și incapabile să preia gabaritul crescut de ape care se duce prin ele. Așa că nu-i de mirare că, de multe ori, mai ales după ploile mai ca lumea, apa pluvială, amestecată din belșug cu cea de canal, ieșea pe drum în zona Clubului IMAX. Cu toate astea, nu am putut să nu admir temeinicia cu care au fost construite vechile guri de canal din cărămidă. S-au păstrat, aproape intacte, chiar dacă el au fost băgate-n pământ cu aproape un secol în urmă.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 6 ori 9  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





- - -

- - -

- - -

- - -

- - -
- - -
- - -
- - -
- - -








Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
Promovare
Publicitate
Newsletter