07.07.2021,  22:47:10 | 0 comentarii | 1371 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Uricani / Gheorghe Suciu și ultimul său tur al orașului
de Gheorghe OLTEANU

Un sobor de patru preoți în frunte cu părintele protopop Petrache Crețu a săvârșit slujba de înmormântare și de trecere la cele veșnice a sufletului celui care a fost Gheorghe Suciu. Tristul eveniment a avut loc marți, 6 iulie, la orele după amiezii, la capela funerară din Uricani.

 

Aici, sicriul cu corpul

neînsuflețit al celui care a fost primar al orașului în intervalul 1996-2004 a ajuns după ce Gheorghe Suciu fusese găsit, fără viață, de către sora sa, în locuința lui de la Valea de Brazi. Omul se stinsese, cel mai probabil, în urma unui infarct. Ghiță, fiul lui Gogu Suciu – așa-i ziceau fostului primar cei din familie și apropiații – nu s-a mișcat de lângă coșciug. De fapt, el a fost zdrobit de durere și în timpul slujbei de înmormântare. În tot acest răstimp, și-a ținut capul lipit de capacul sicriului în care iubitul său tată începuse să-și doarmă somnul de veci.

 

Au fost prezenți, ca să-i prezinte

condoleanțe familie și să-și ia rămas bun de la decedat, primarul Dănuț Buhăescu și vicele Corneliu Braia. Încă de la auzul tristei vești, Dănuț Buhăescu și-a manifestat, printr-un mesaj telefonic trimis lui Gheorghe Suciu jr., disponibilitatea de a-i veni în ajutor cu tot ce ar putea el să facă. I-am văzut, la slujba de înmormântare, pe senatorul Cristian Resmeriță și pe fratele său Lucian, primarul municipiului Lupeni. Acesta era însoțit de către funcționari de vază ai instituției.

 

În afară de cei amintiți,

pentru același motiv au venit la capelă prieteni, cunoscuți din Uricani și din celelalte localități ale Văii Jiului, dar și colegi de muncă din piața agroalimentară Lupeni, al cărei administrator a fost, în ultimii ani, cel dus dintre noi. Spre surprinderea mea, nu am zărit nici un confrate de presă. Asta, deși în cele două mandate în care a fost mare și tare în Uricani, Gheorghe Suciu s-a arătat generos – se înțelege ce vreau să spun - cu publicațiile și televiziunile locale. După încheierea slujbei religioase, convoiul funerar a făcut, de la est la vest, un tur al orașului. Apoi, s-a îndreptat spre cimitirul de la Valea de Brazi. Fie-ți țărâna ușoară, dormi în pace și Dumnezeu să te ierte, Gheorghe Suciu!


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 8 ori 8  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





_____
Administrare pagină de Facebook pentru persoane publice
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Administrare pagină de Facebook pentru afaceri
_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Catalog promoţionale 2022
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Catalog promoţionale 2022


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter