Articole de acelasi autor

Uricani. Operativa din biroul viceprimarului

Vulcan. Într-un hal fără de hal

La întâlnirea din acest an de la Castelul Nopcsa Sunetul cornului de vânătoare s-a auzit puțin mai târziu

Vulcan. Incidente care ar putea fi prevenite

Vulcan. În casă nouă în ANL-urile de pe Traian

Uricani. Balul Bobocilor pus pe agenda de lucru a consiliului local

Întâlnirea vânătorilor de la Castelul Nopcsa

Vulcan. Uitați numărul 45!

Petroșani. Întâlnirea de la gară

Uricani. Soț și soție de o jumătate de secol

Când cu Nedeia Sânpetrului de la Slătinioara, am avut prilejul să zăresc, și pe dinăuntru, clădirea în care au făcut clasele primare mai toți dintre sătenii care, în 2003, au reluat tradiția organizării acestui eveniment tradițional.

Fosta școală din Slătinioara

se aseamănă izbitor cu cea din satul Dealu Babii al Vulcanului. Și la aceasta, și la cea din zona rurală a Petroșaniului exista o singură sală de clasă în care domnul învățător îi avea în fața lui pe toți pruncii. Începând de la clasa I și până la cei de a IV-a. Școala, am aflat, a funcționat până undeva în anii șaizeci și ceva. 1967-68, parcă, și-a amintit, cu aproximație, cineva. După care era cât pe ce să ajungă o ruină.

Cei care au făcut

tot posibilul ca asta să nu se petreacă au fost Lucreția Malinesc și Petru Gălățan. Cei doi localnici mulțumită cărora am putut să fiu părtaș la nedeia din ziua Sfinților Petru și Pavel. Geamuri sparte, porțiuni de dușumele lipsă, uși furate etc. Cam asta au găsit cei doi când s-au hotărât să se apuce de treabă. Le-au sărit în ajutor și alți consăteni, astfel că au isprăvit destul de repede. Apoi, tot de la vecinii lor au adus aici cele necesare amenajării unui mic muzeu. Diferit, totuși, de Muzeul Momârlanului, aflat ceva mai la deal, și de apariția căruia se leagă tot numele celor doi.

Acum în fosta sală

de clasă și pe pereții acesteia poți să admiri imagini ale satului de altădată. Cu oameni și îndeletnicirile lor, cu momente din viața de zi cu zi sau de sărbătoare, când întreaga suflare a satului se aduna în poienița de lângă școală. Aici ai ocazia să vezi un război de țesut, o coasă, o furcă și alte unelte folosite în gospodărie. Petru Gălățan e mulțumit de ceea ce a ieșit. Mai ales că, la fosta școală, sătenii au din nou prilejul să se adune, ca să se mai vadă unul cu altul.

O singură durere are,

însă, acest vajnic momârlan. Nu a reușit să dea de o bancă din cele în care a învățat generația lui. „Din aia de lemn cu gaura pentru ținut călimara cu cerneală. Am căutat, am căutat, m-am uitat și în pod, dar nu am găsit defel. Cred că au fost luate, rupte și puse pe foc!”, a mărturisit el cu durere în suflet.

Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, deschis la Banca Transilvania.