14.07.2021,  23:08:24 | 0 comentarii | 465 vizualizari
Secretarul de stat al Educației la Deva
de Ziarul Vaii Jiului

Prefectul județului Hunedoara, Călin Petru Marian, și subprefecții Oana Andreea Biriș și Lorincz Szell s-au întâlnit astăzi cu Zoltan Kallos – Secretar de stat în Ministerul Educației.

 

Temele discuțiilor, care au avut loc la Instituția Prefectului, au fost referitoare la principalele investiții din sistemul de învățământ hunedorean, la pregătirile pentru noul an școlar și la proiectul „Romania Educată” inițiat de Președintele României, Klaus Iohannis.

„România Educată” este cea mai amplă și de durată consultare publică desfășurată până acum în domeniul politicilor publice din educație. Acest demers exprimă dorința Președintelui României ca fiecare român să aibă ocazia de a contribui la proiect, consultarea pornind de la așteptările întregii societăți, nu doar ale experților.

În cadrul întâlnirii, prefectul Călin Petru Marian i-a prezentat Secretarului de stat în Ministerul Educației rezultatele obținute de elevii hunedoreni în anul școlar care s-a încheiat dar și structura școlară a învățământului din județul Hunedoara și cele mai importante proiecte de dezvoltare a acesteia pentru anul școlar 2021 – 2022.

BIROUL DE PRESĂ AL PREFECTURII HUNEDOARA


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 6 ori 5  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - - - - -
- - -
- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter