15.07.2021, 22:24:50 | 0 comentarii | 801 vizualizari
A fost numit secretarul general al instituției prefectului
![]() Articole de acelasi autor
de Ziarul Vaii Jiului
Prin Decizia nr 381 din 13 iulie 2021 a premierului Florin–Vasile Cîțu, funcția publică vacantă din categoria înalților funcționari publici de secretar general al Instituției Prefectului – Județul Hunedoara va fi exercitată de Marius Munteanu, actual șef al Serviciului conducere instituțională. Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 695 din 14 iulie 2021.
Marius Munteanu are 53 ani, a absolvit studiile superioare în domeniile drept, economie și inginerie, iar ulterior a obținut diploma de „Master în administrație publică”. Până în 2021 a fost angajat al Consiliului Județean Hunedoara timp de 28 , din care 25 ani a deținut funcția de șef Serviciu Patrimoniu Public. Având în vedere transformarea funcțiilor de prefect și subprefect din „Înalt funcționar public” în „Demnitar”, secretarul general al Instituției Prefectului va avea ca principale sarcini asigurarea stabilității funcționării instituției, a continuității conducerii și realizarea legăturilor funcționale între compartimentele de specialitate ale instituției. De asemenea, Marius Munteanu, în calitate de secretar general, va asigura secretariatul Comisiei județene pentru stabilirea Dreptului de Proprietate asupra terenurilor - Hunedoara. Prefectul județului Hunedoara, Călin Petru Marian, i-a transmis secretarului general Marius Munteanu mult succes și felicitări pentru preluarea acestei importante funcții administrative. BIROUL DE PRESĂ AL PREFECTURII HUNEDOARA Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul Administrare pagină de Facebook pentru persoane publice ![]() Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Administrare pagină de Facebook pentru afaceri ![]() Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare... ![]() Catalog promoţionale 2022 ![]() Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii ![]() Rame click - comandă online! ![]() Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul! ![]() Steaguri publicitare - click pentru a comanda! ![]() Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online! ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Catalog promoţionale 2022 ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Alege să o susții! ![]() Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Newsletter
|