19.07.2021,  22:42:22 | 0 comentarii | 372 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Vulcan / Oameni și păsări
Booking.com
de Gheorghe OLTEANU

Nu am de gând să insist asupra legăturii puternice care se poate realiza, în timp, între om, un câine, o pisică. Treaba asta o cunosc cei care au avut sau mai au în grijă un astfel animal de companie. Printre ei mă număr și eu.

 

Cu păsările

este, totuși, mai greu. Nu vorbesc de papagali, canari sau de alte cântărețe închise în colivii. Înaripate care, cu timpul, s-au obișnuit în captivitate. Mă refer la din acelea care în nici un chip nu și-ar putea duce zilele în spatele unor zăbrele din sârmă. Cum ar fi un porumbel sau o cioară, în cazul de față. Dar, m-am convins, omul le poate câștiga încrederea și unor astfel de viețuitoare.

 

Din câte am

aflat chiar de la el, Vali a dat peste puiul de cioară în timp ce trecea pe lângă biserica catolică din Vulcan. Foarte posibil să fi căzut din cuib și, neînvățat încă cu zborul, el nu a mai putut să revină acolo unde ieșise din ou. Bărbatul l-a ridicat, l-a pus pe umăr și, mirare, pasărea nu s-a mai mișcat de acolo. Eu l-am întâlnit pe Vali undeva în apropierea poștei. Omul mergea spre casă și mai toată lumea îl privea cu uimire și întorcea capul mirându-se de cele văzute. Dar, pare-se că puiul de cioară nu a supraviețuit. Cel puțin, asta am dedus din puținele vorbe pe care mi le-a zis Vali după câteva zile.

 

Mult mai fericit

este cazul prieteniei dintre Gelu și doi porumbei dintre cei pripășiți în preajma parcului din fața statuii Minerului. Bărbatul îi recunoaște dintr-o privire, deși mai sunt și alții tărcați și gri. Uneori, apare doar unul dintre ei. Cu palma plină de sticks-uri mărunțite, omul îi face semn să vină la el. Fără nicio ezitare pasărea i se așază pe mănă sau pe picior și ciugulește cu poftă. Aproape imediat apare și celălalt porumbel. Fără să fie invitat se așază și el la masă. Ceilalți din cârd adună cu ciocul ce li se pune pe jos sau ceea ce mai cade de la confrații lor care se înfruptă direct de la sursă.

 

A durat ceva timp

până ce Gelu le-a cucerit încrederea celor două păsări. Mai întâi, le-a dat să mănânce lângă banca pe care el stă de obicei. Apoi, i-a ademenit tot mai aproape și, în final, porumbeii au ajuns să-i mănânce din palmă. La propriu, desigur. Acum ei vin la el fără nicio frică. Am făcut și câteva filmulețe pe care le-am postat pe Face Book. Și, spre bucuria mea, am observat că ele au cules destul de multe aprecieri. Duminică după amiază, am încercat și eu „manevra”. Și mi-a reușit. Mai întâi, tărcatul mi-a ciugulit din palmă stând pe brațul lui Gelu. După care nu a avut nicio ezitare și s-a mutat pe al meu. La fel și cu celălalt. Și, uite așa, încet, încet, apare comuniunea dintre om și pasăre…


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 9 ori 10  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal






* * *
* * *
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter