01.08.2021,  21:52:39 | 0 comentarii | 588 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Cât de departe suntem sau / Distanță care se măsoară nu numai în kilometri
de Gheorghe OLTEANU

Am avut ocazia ca, pentru circa o săptămână, să pot schimba aerul de Valea Jiului cu unul mediteranean. Nimic nou în asta, din moment ce sute de oameni care viețuiesc în valea noastră au făcut asta cu mult timp înainte. Și nu pentru prima dată, cum a fost în cazul meu.

 

Orvieto, orașul italian

în care am ajuns după ce am fost purtat de AtlasSib cam o mie șase sute de kilometri, se află în provincia Terni. În nord-estul Romei, la o sută de kilometri de Arezzo și foarte aproape de Lacul Bolsena. Este o veche așezare etruscă, ridicată, practic, pe lava unui vulcan. Orașul a stat și sub ocupația vizigoților, dar a început să înflorească din secolele al XI-lea și al XII-lea, când aici s-a format un fel de guvern local opus celui papal. Mă rog, cetatea nu a fost ferită de lupte interne, romanul Pietro Parenzo, primul magistrat al orașului, fiind ucis în 1199 în urma conflictelor dintre Monaldeschi și Filippeschi, două clanuri locale puternice.

 

Privit de jos,

de pe autostrada 1 care duce la Roma sau din trenul rapid, Orvieto impresionează. Din câte am observat, nu este singura așezare tip cetate, cocoțată în vârful unui vulcan cu pereți abrupți. Deosebirea de altele asemănătoare este că-i cea mai căutată de turiști. Cei mai mulți străini, veniți chiar de peste mări și țări. Anul trecut a fost mai greu, dar, înainte de Covid-19, au fost ani în care autocarele aduceau zilnic sute de asiatici pe care-i lăsau la stația funicularului. O telecabină care, de la baza muntelui, te poartă până sus. Loc din care o iei la pas pe străduțele înguste pline de magazine, restaurante, baruri, dar și de obiective turistice pe care, în lipsa unui ghid, le-ai putea scăpa.

 

Aici, în vârf de munte,

se află întreaga conducere administrativă a orașului Orvieto și a localităților care țin de el: Ciconia, Sferra Cavallo, Canale, Svolta, Tamburino, Le Velette, Bardano și Cabeletta. Sper să nu fi omis vreuna, dar și atâtea sunt îndeajuns, pentru ceea ce vreau să relatez. Ciconia, de exemplu, în care am poposit, este mai întins ca Vulcanul. Străzile și aleile poartă nume de flori și de pomi, are cinci școli de toate felurile, trei stații de alimentare cu carburanți, vreo patru supermercato, supermmarketuri, cum ar veni la noi, o zona industrială, șosele ca-n palmă, câteva reprezentanțe auto, am văzut și un Dacia Duster, restaurante, baruri și unități comerciale de tot felul.

 

Ei bine, niciuna

dintre aceste localități care, laolaltă,  se întind pe o suprafață mult mai mare ca Valea Jiului nu are administrație publică locală proprie. Mai pe șleau, mai mare rușinea că toate orășelele astea nu au și ele câte un primar, un vice, un manager public, directori de tot felul, aparat bugetar masiv și consilii locale care să  aprobe proiecte de hotărâre! Ați sesizat, desigur, ironia din această ultimă frază. Și asta nu că  nu s-ar putea, ci, pentru că locutorii acestor localități au constatat că e mult mai bine și mai puțin costisitor cu o conducere centralizată.

 

La noi

așa ceva ar fi imposibil, deocamdată. Fiindcă, pur și simplu, nu se vrea.  Amintiți-vă cât de mult s-a vorbit despre conurbație la un moment dat, subiectul fiind acum complet dat uitării. Mai trebuie spus de ce? Cauzele le știe oricare dintre dumneavoastră.  Totul merge ca uns la Orvieto cu o singură conducere administrativă. Curățenia e curățenie, pe șosele nu dai în gropi, marcajele arată de parcă ar fi fost trasate chiar atunci, casele, în special locuințe tip vilă, sunt bine întreținute, ochii nu-ți sunt agresați de combinații de culori țipătoare ale clădirilor, există multe parcuri și zone verzi, dar și locuri de joacă pentru copii. Nu vreau să mă întind prea mult, promit, însă, că voi reveni. Asta, fiindcă mai sunt chestiuni mărunte, de civilizație elementară, cu care cei care au stat mult timp în Europa occidentală sunt deja obișnuiți,  dar care se…”implementeză” mai greu la noi. Pentru moment, ca să  nu spună careva că sunt pesimist de tot.


Booking.com

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 7 ori 6  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal






* * *
* * *
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter