03.08.2021,  22:01:07 | 0 comentarii | 1459 vizualizari
De la 1 august, / Cetățenii cu vârsta de peste 40 de ani beneficiază de analize gratuite
Booking.com
Articole de acelasi autor
de Corneliu BRAN

Exista în România o poveste tristă legată de analizele medicale. În sensul că omul mergea la medicul de familie, acesta îl trimitea pe om să-și facă analizele. Iar aici se cam sfârșea povestea, deoarece programarea omului, pe motiv că „nu mai sunt fonduri”, se făcea după vreo două-trei luni. Asta deși respectivul cetățean era plătitor de taxe la zi, inclusiv pe cele ce țin de asigurarea de sănătate. Astfel că omul se vedea nevoit fie să aștepte cu lunile, timp în care îi cam pierea cheful să mai meargă să-și vadă de sănătate.

 

Pachet de analize gratuit doar cu trimitere de la medicul de familie

În cele din urmă și după ani și ani de probleme întâmpinate de români de genul exemplului de mai sus, guvernanții s-au trezit la realitate, pe fondul nemulțumirilor tot mai accentuate ale populației, și au făcut ce trebuie. Astfel, de la 1 august a intrat în vigoare un Ordin al ministrului Sănătății și al președintelui Casei Naționale de Sănătate, prin care se specifică faptul că toate persoanele care au vârsta de peste 40 de ani, inclusiv, și care nu sunt bolnave cronic, dar care doresc să fie examinate din punct de vedere medical, vor putea beneficia de un pachet de analize în mod gratuit. Pentru aceasta, va fi nevoie doar de un bilet de trimitere din partea medicului de familie. Ceea ce este însă foarte important este faptul că laboratoarele sunt obligate să respecte decizia cetățeanului de a-și face setul de analize și nu vor avea dreptul să respingă o astfel de solicitare însoțită de trimiterea de la medic, programările urmând a fi făcute în timp scurt, nu peste luni de zile cum s-a tot întâmplat. Cel puțin așa ni se spune. Nu băgăm mâna în foc pentru asta. Dar ce este cert este faptul că sancțiunile în caz de refuz sau de purtări pe drumuri și amânări ale oamenilor sunt mari.

 

Confirmarea președintelui CJAS Hunedoara

Toate aceste lucruri ne-au fost confirmate marți 3 august și de Adrian Nicolae David, directorul general al Casei Județene de Asigurări de Sănătate Hunedoara, care a declarat pentru Ziarul Văii Jiului următoarele: „Începând cu 1 august, intră în vigoare un Ordin al ministrului Sănătății și al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate prin care persoanelor asimptomatice, cu vârstă de peste 40 de ani, li se oferă gratuit un set de analize medicale în vederea depistării din timp a eventualelor boli cronice. Acest set de analize medicale este decontat de către Casa Națională de Asigurări, chiar și peste valoarea de contract pe care o avem cu furnizorii de investigații paraclinice din aceste laboratoare de analize din județul Hunedoara, urmând ca ele să fie decontate separat. Ideea e de a preveni și de a preîntâmpina cât mai multe boli cronice, pentru că s-a constatat că în România frecvența bolilor cronice este destul de mare și tocmai din cauza faptului că nu avem acest obicei sănătos, acela de a ne face cum trebuie și la timpul potrivit analizele medicale”.

 

Amenzi și chiar rezilieri de contracte!

L-am întrebat pe Adrian David ce se va întâmpla dacă laboratoarele medicale nu vor dori să-i servească pe solicitanți, cum nu de puține ori s-a mai întâmplat până acum, găsindu-se tot felul de motive și scuze?

„Este total interzis să refuze oamenilor acest set de analize și chiar îi rugăm pe toți cei care întâmpină astfel de probleme să ne notifice în scris sau la telefon, pentru a se lua măsurile de rigoare. Măsurile constau în amenzi și pot duce chiar la întreruperea contractului cu Casa de Asigurări de Sănătate Hunedoara”, a răspuns președintele David.


Booking.com

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 4 ori 8  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





* * *
* * *
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter