21.08.2021,  21:51:13 | 0 comentarii | 535 vizualizari
Foc continuu la AJF
Booking.com
de Loredana JUGLEA

 

După întâlnirea de la Vulcan a urmat sesiunea de lucru cu reprezentanții cluburilor de copii și juniori ce s-a desfășurat la Șoimuș.

ACS Viitorul Soimus a fost gazda Sesiunii de lucru cu reprezentanții cluburilor care au înscrise echipe de copii și juniori in campionatele județene, ocazie cu care s-a stabilit programul competițional pentru competițiile de juniori precum și detalii organizatorice pentru noul sezon.
Cluburile prezente la această Sesiune de lucru au salutat demersurile Federației Române de Fotbal privind exceptarea de la testare SARS-CoV-2 a  sportiviilor minori, înscriindu-se  un număr de 81 de echipe în competiții pentru acest sezon.
Asociația Județeană de Fotbal Hunedoara a felicitat ACS Viitorul Soimus pentru progresul continuu în activitate fotbalistică precum și contribuția adusă în dezvoltarea fotbalului hunedorean.
Susținerea și dezvoltarea activității se face prin sprijinul acordat de Primăria Comunei Șoimuș dar și implicarea d-lui primar Irimie Gabriel Mihai. În cel mai scurt timp se vor finaliza lucrările privind construirea unui teren sintetic de dimensiuni normale.
Bineînțeles că sesiunea de lucru s-a finalizat cu un joc de fotbal, terminat la egalitate.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 5 ori 2  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




_____
Administrare pagină de Facebook pentru persoane publice
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Administrare pagină de Facebook pentru afaceri
_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Catalog promoţionale 2022
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Catalog promoţionale 2022


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter