02.09.2021,  21:26:16 | 0 comentarii | 1241 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Uricani / Dănuț Buhăescu și iluminatul public
de Gheorghe OLTEANU

Visul lui Dănuț Buhăescu, unul realizabil, dacă ținem seama că, pas cu pas, primarul face totul, pentru a-l transforma în realitate, este acela de a face din Uricani un orășel turistic care să fie dat ca exemplu oriunde.

 

Unul dintre pașii

care trebuie făcuți este și acela al asigurării unui iluminat public care să se ridice la nivelul cerințelor actuale ale locuitorilor. Prin rectificarea de buget care urmează să fie operată, aflu de la Dănuț Buhăescu, vor fi alocați banii necesari pentru introducerea unei rețele de iluminat public pe strada Cheile Buții. Este o zonă care nu a avut așa ceva niciodată, dar care va fi complet schimbată după montarea a circa patruzeci de stâlpi pe care vor fi amplasate corpuri de iluminat moderne.

 

În program sunt

cuprinse, de asemenea, străzile Progresului și Teiului. Un exemplu privind modul în care trebuie să arate un iluminat public modern și eficient îl va oferi „Parcul Europa” de la Școala Gimnazială nr. 2. Sau „La Steaguri”, cum îl știu uricănenii. Indiscutabil că aceste proiecte vor fi duse la îndeplinire, mai ales că între Primăria Uricani și operatorul iluminatului public din localitate există o colaborare bună care durează de câțiva ani buni.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 3 ori 9  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





- - - - - -
- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter