09.09.2021,  20:54:25 | 0 comentarii | 532 vizualizari
În urma solicitării transmise de sindicatul „Speranța” din Orăștie / Prefectul județului Hunedoara, Călin Petru Marian, a convocat Comisia de Dialog Social
de Ziarul Vaii Jiului

Liderii sindicali au prezentat ieri comisiei nemulțumirile referitoare la plata sau acordarea de zile libere pentru angajații care și-au desfășurat activitatea în zilele sărbătoare legală.

 

La discuții a fost convocată și conducerea societății, care a fost reprezentată de o parte a Consiliului de Administrație.

Membrii C.A. au precizat că la S.C. „Activitatea Goscom” Orăștie au fost respectate toate drepturile salariaților, prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă aflat în vigoare.

La întâlnire a fost prezent și inspectorul șef al I.T.M. Hunedoara, Adrian Bozdog, care a prezentat Comisiei de Dialog Social o informare legată de tema discuțiilor de astăzi ale Comisiei de Dialog Social.

Prefectul județului Hunedoara, a solicitat celor două părți, sindicat și administrație, să respecte întocmai legile aflate în vigoare, referitoare atât la drepturile și obligațiile salariaților cât și ale angajatorilor.

BIROUL DE PRESĂ AL PREFECTURII HUNEDOARA


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 4 ori 4  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter