16.09.2021,  18:39:36 | 0 comentarii | 157 vizualizari
Mihai Mălaimare lansează două volume
de Ziarul Vaii Jiului

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara și în parteneriat cu Editura RAO din București, organizează în ziua de 23 septembrie 2021, ora 1700, la Deva Mall, etajul trei, Salle d’Or, un eveniment cultural de excepție: întâlnirea cu actorul și omul de teatru Mihai Mălaimare, care își va lansa cărțile Caleașca aurită și Statuia vivantă, ambele apărute în acest an la Editura RAO.  

 

Actor, regizor, profesor, director și fondator de teatru, Mihai Mălaimare s-a născut în anul 1950 la Botoșani, unde a urmat liceul. În 1969 a fost admis la IATC, secţia Actorie, absolvită în 1973, ca șef de promoţie. A ales apoi TNB, unde a jucat între anii 1973 și 1990. În 1990, împreună cu Anca Dana Florea, a fondat Teatrul Masca, pe care l-a și condus până în 2015. Este și absolvent al secţiei Regie teatru, promoţia 1984, doctor în istoria teatrului din 1995, iar între anii 1984 și 1989 a fost profesor de Actorie în cadrul IATC. S-a remarcat, în paralel, prin rolurile interpretate în piese de teatru la radio și TV, și într-o serie de filme. Între 2000 și 2008 a fost deputat în Parlamentul României, din partea PSD, membru al CNA (2008–2013) și membru al Consiliului de Administraţie al TVR (1998–2000). A publicat volumele Maidane cu teatru (1998), Demisia (2004) și Şansa (2007).

Volumul intitulat, metaforic, Caleașca aurită cuprinde pagini care evocă adolescența și anii de studenție la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale”, actuala Universitate de Artă Teatrală și Cinematografică.

Mihai Mălaimare rememorează cu multă nostalgie, sinceritate și umor perioada 1969-1973, atmosfera acelor ani, despărțirea de Botoșaniul natal și întâlnirea cu lumea teatrului, cu marii actori ai scenei românești din acei ani, profesori de mare prestigiu care i-au fost mentori: Moni Ghelerter, George Dem. Loghin, Dem Rădulescu, Zoe Anghel Stanca. Cu aceeași nostalgie sunt evocați colegii de institut care, asemenea lui, au devenit slujitori ai scenei românești. Mihai Mălaimare a absolvit institutul ca șef de promoție, împreună cu actrița Olga Delia Mateescu. Toți aceștia, profesori și studenți, par a se fi urcat într-o caleașcă aurită care i-a purtat în lumea plină de farmec a teatrului, iar titlul cărții a fost inspirat de această metaforă.

„Au fost cei mai interesanți cinci ani din viața mea. În totalitate. Un timp care nu se divide, curge pur și simplu, ca un fluviu care a adunat în drumul său tot ce se putea și acum se aruncă nebunește în mare”, mărturisește Mihai Mălaimare.

A doua carte, Statuia vivantă, este o pledoarie pentru această formulă teatrală, pentru extraordinara bogăție de semnificații și mesaje pe care le poate transmite statuia vivantă, această „cheie de boltă a teatrului stradal”, cum o consideră autorul cărții.

Întâlnirea cu omul de teatru Mihai Mălaimare va oferi publicului prezent prilejul de a face cunoștință cu una dintre marile personalități ale teatrului românesc contemporan.

Ioan Sebastian BARA


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 8 ori 5  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





* * *
* * *
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter