20.09.2021,  18:15:23 | 0 comentarii | 261 vizualizari
De vorbă cu un ţăran de pe Valea Jiului (II)
de Marian BOBOC

Convorbirea de mai jos a fost publicată într-un serial de 11 episoade, sub titlul „De vorbă cu un ţăran de pe Valea Jiului”, în săptămânalul „Avântul”, în 1928 (intertitlurile îmi aparţin). Cel care-l intervievează este un anume „Dela Dunăre”. Un pseudonim redacțional, desigur nu foarte greu de descifrat, din moment ce directorul-proprietar al ziarului, V.B. Taloescu, a venit în Valea Jiului de pe malul Dunării, de la Drobeta Turnu Severin. Oare de ce redacția nu a titrat convorbirea „De vorbă cu un momârlan de pe Valea Jiului”? Oare de ce cuvântul „momârlan” (ca și „barabă) abia apare de vreo câteva ori în presa interbelică de limba română? Răspunsul la aceste întrebări îl găsim (astăzi) în DEX și (atunci) în societate. (M. BOBOC)

 

Nu şi pentru ăi cu cărbune

Şi comoara e una şi-i mică, dar cărbuni sunt în foalele Jiului pân-o fi lumea şi pământul.  Şi durerea noastră este mare că nu în toată ţara românească e aceeaşi lege. Eu am auzit cum că şi pe Valea Prahovei, pe unde curge petrolul cel mult din lume, s-au tocmit societăţi şi scot afară bogăţia din pământurile ţăranilor, dar le dă şi lor ceva perţente. Şi de aceea, chiar sunt oamenii de pe acolo bogătani şi mulţumiţi.

Şi-am auzit că pe-acolo nu prea auzi de muncitori cu numele de Pişta, Laioş sau Hans; ci auzi de Nicolae, Ion sau Gheorghe. Sunt şi de cei străini, dar atât de puţini, încât din ei nu poţi strânge laolată nici cât pentru un joc de horă Dumineca. Şi încă ceva: ne-a spus şi nouă, ţăranilor, domnu’ părinte, cum că e dată, nu de mult, de Casa Ţării o lege, după care trebuieşte ca la tot lucrul de bae să se ţină de ştand trei fârtae români şi numai un fârtac de alte naţii. Tare bună lege şi bine s-a gândit cine a compus-o. Decât că pe la noi, legea stă închisă în fioc, şi fârtaele îs tocmai bine pe dos! Nu cumva, mă cuget eu, o fi sminteală? Că de câte ori vine porunca să se lase jos muncitori, îi aleg domnii pe români, şi cum merg vagoanele mai bine, la lucru îi primesc pe străini. Că au venit de cei cu paşapoarte cât nici la America nu se primesc în douăzeci de ani.

 

Cărăuşia şi ortăcia care n-au fost să fie

Dar bun e Dumnezeu, s-or îndrepta ele cu vremea, toate câte astăzi sunt pe dos. Însă tot nu mă iartă necazul ca să nu-ţi mai povestesc din cele auzite. Că nu ne-au primit în lucru de stand, una rămâne; că nu ne-au ocolit cu cinstea, alta. Numai că mai este o vorbă, şi anume despre purtarea lucrului de cărăuşie, că cu alt unternemărit nu mi-a fost dat mie să-mi trudesc mintea.

Vezi, d-ta, Jiul câtă minune de piatră şi nisip aduce într-un an? Apoi să ştiu că măcar jumătate din ăst material îl bagă inginerii la băi pentru socotelile lor, cele de nu le vedem nici oamenii prostovani de la faţa pământului. Hei, dară la atâta putere de cărăuşie trebuiesc care, cai zdraveni şi oameni sănătoşi. ce-ar fi fost mai cinstit şi mai domnesc decât să ne zică domniile lor: Măi, valahilor! Voi aveţi cai, căruţe şi braţe zdravene. Ia prindeţi-vă voi într-o “ortăcie” cu de-ai voştri din satele de pe Jiu, şi să vă dăm vouă lucrul de cărăuşie. Măcar atât. Că doar Jiul, când vine mânios din sus şi aduce atâta material, locurile voastre le surpă şi le duce pe Surduc la vale şi, câteodată, chiar vitele şi casele. Ar veni acest lucru ca un fel de răsplătire a necazurilor ce înduraţi. Şi v-aţi putea agonisi cât de cât un mic avut că, astăzi, toată lumea câştigă. Aşa s-ar fi căzut să fie!

 

Nişte străini care nu văzuseră apa

decât în pahare şi piatra pe drumuri

Vai, dragă Doamne, cari vezi tu minunea oamenilor! Ştii ce-au făcut, domnişorule? Au adus domnii alte naţii, cari nu văzuseră în viaţa lor apa decât în pahare şi piatra pe drumuri. Şi le-au dat lor să poarte lucrul cel mult, plătindu-le atâţia bani că, mai-mai, ajungea la câte un creiţar de fiecare fir de nisip sau câte o coroană de darabul de piatră. Nu-i vrednic Jiul o mie de ani de banii ce s-au plătit pentru piatra şi nisipul lui. Că numai ce luau materialul din Jiu şi-l ţipau la o svârlitură de bâtă şi gata răsplata cea mare. Şi acum, la ce să ne aşteptăm noi de la ei?

Care nu aveau ei, nici cai, fiindcă unii fuseseră ciubotari, alţii crâşmari şi ştie dracul ce-or mai fi fost. Aduceau şi ei, la rândul lor, oameni de prin alte părţi, străini ce ne stricau cu carele lor şi bruma de drum ce ne-o făcuserăm noi prin comună. Iar noi, prăpădiţii, ne uitam tăcuţi la ei, toamna, când se întorceau la locurile lor cu taşca plină şi cu nasul roşu de beutură. Numai când se întâmpla să ceară Werk-ului mai mult material şi nu aveau la îndemână alţi străini, cari erau prinşi la alte munci, atunci mai lua şi din ai noştri la lucru. Dar plata ce ne-o da era de batjocură. Nici pe sfert cât luau ei pe munca noastră şi a cailor noştri. Şi când îşi făceau milioane bune, era gata şi lucru.

 

Licăritul banilor. Plata în bucăţi a pământului

Noi, cum vezi, bogaţi de bani, nu suntem decât că avem pământ şi ceva vite, atât. Când dă Dumnezeu, luăm de pe loc fânul pentru vite, când nu, tot folosul ce-l tragem e taxa ce-o plătim statului!

Ba, încât când unul, când altul dintre noi, ne pomeneam, pe rând cu câte un străin, te miri de pe unde, care venia la noi şi ne spunea: “Uite bade, eu aş zice să-mi vinzi mie pământul că-i rău, şi îi aşa, şi d-ta nu tragi nici un folos de pe el. Dacă iei banii, apoi faci cu ei ce vrei d-ta! Şi cum se potrivea că se îmbiau la vânzare numai când era timpul rău şi scumpete mare. Ce dracu să faci? Ispita era mare, banii licăreau departe, ne gândeam că n-ar fi tocmai rău. Intra bietul om la tocmeală, mergea, apoi, la întabulare de scria sus număruşul pământului şi, apoi, mai departe, locul era dus pentru totdeauna din mâinile românului. Şi de aci, începea neguţătoria cea adevărată. Domnul ce prindea locul, îl făcea parcele, frumos, şi dădea de ştire la lume, pe la băi, că are spre vânzare loc de case. Vezi doar ca să nu înţelegem noi şi alţii cum că ei erau mai de cu vreme vorbiţi. Cât ai aştepta neamul din celălalt sat, parcelele erau gătate la vânzare şi câte unul, câte unul, veniau de se aşezau gazde străinii în vatra comunei. Da’ - ne-ntrebam noi - cum de au oamenii aceia atâţia bani să şi mănânce, să se şi îmbrace şi să mai cumpere şi pământ?

Apoi la aceasta să răspunzi  d-ta, care nu ştii, că de ţi-oi spune eu, ai să zici că-s flecar. Ei ziceau că-l plătesc în bucăţi (rate - n.r.). Şti-o dracul bucată cum plăteau ei!

Asta n-ar fi nimic, ş-apoi erau tare grăbiţi. În două săptămâni îşi tocmiau palancul; într-altă lună îşi făceau cărămida; apoi, aduceau lemnele de copiriş şi ţigla şi, dacă nu treceai prin părţile acelea trei luni, nu mai cunoşteai satul. Casele erau gata şi date în cartel. Că vezi, acum aveau ei case, dar locuiau tot într-ale Werkului, ca să-şi scoată câştig. De unde aduceau materialele, asta e o minune pentru mulţi. Ştiu doar că numai noaptea le aduceau şi se asemănau amarnic cu cele ale Werkului. Cum le căpătau, mai gândeşte-te şi d-ta că eşti mai cu carte decât mine.

 

Momârlanii trăiau cu urşii. Apariţia băilor

Cât a fost sălbăticiune pe aici doar dacă vedeam, din când în când, câte un domn cu slugi şi câini că bătea plaiurile de voe prea bună şi din lipsă de alt lucru.

Bordeiele noastre erau la mare depărtare unele de altele. Şi noi trăiam cu urşii, necercetaţi şi neîntrebaţi de nimeni. Cum s-au pornit băile (minele - n.r.), mai apoi, ne-am pomenit că vine peste noi atâta prăpăd de lume, şi pe lângă că ne-a cuprins pământurile cum aflaşi, ne-au mai împănat şi satele cu cele naţii. Eu cred, domnişorule, după cum îţi povesti şi aflaşi că aceasta a fost şi este o mare politică, tot pe atâta de proastă pentru noi!

 

Cărbunii din foalele Jiului...

Dreptu-i? De bună seamă că-i drept. Apoi, e mare păcat de la Dumnezeul acesta că am fost bătuţi şi am suferit pe pământul nostru, pe care-l cunoaştem fir cu fir. Şi când   s-a aflat că sub el zace munţii de cărbuni ai minunei, mi i-au cuprins averea străină, ba cu înşelătorii, ba cu Comisia de Expropiere Ungurească. Fără multă vorbă şi fără voia voastră. Ia vezi, e drept ce ne-au socotit pe noi?! Că astăzi, dacă găseşte cineva o comoară de aur sub pământul lui, în cuprinsul lui, o dă după lege Statului, şi cât e Statul  de amarnic la plată, tot îi dă şi omului o parte.  Nouă însă nici şivărul ce nu face un creiţar nu ni-l dă de cinste nimeni.

Perţente pentru ţăranii cu petrol în curte.

Nu şi pentru ăi cu cărbune.

Şi comoara e una şi-i mică, dar cărbuni sunt în foalele Jiului pân-o fi lumea şi pământul.  Şi durerea noastră este mare că nu în toată ţara românească e aceeaşi lege. Eu am auzit cum că şi pe Valea Prahovei, pe unde curge petrolul cel mult din lume, s-au tocmit societăţi şi scot afară bogăţia din pământurile ţăranilor, dar le dă şi lor ceva perţente. Şi de aceea, chiar sunt oamenii de pe acolo bogătani şi mulţumiţi.

Şi-am auzit că pe-acolo nu prea auzi de muncitori cu numele de Pişta, Laioş sau Hans; ci auzi de Nicolae, Ion sau Gheorghe. Sunt şi de cei străini, dar atât de puţini, încât din ei nu poţi strânge laolată nici cât pentru un joc de horă Dumineca. Şi încă ceva: ne-a spus şi nouă, ţăranilor, domnu’ părinte, cum că e dată, nu de mult, de Casa Ţării o lege, după care trebuieşte ca la tot lucrul de bae să se ţină de ştand trei fârtae români şi numai un fârtac de alte naţii. Tare bună lege şi bine s-a gândit cine a compus-o. Decât că pe la noi, legea stă închisă în fioc, şi fârtaele îs tocmai bine pe dos! Nu cumva, mă cuget eu, o fi sminteală? Că de câte ori vine porunca să se lase jos muncitori, îi aleg domnii pe români, şi cum merg vagoanele mai bine, la lucru îi primesc pe străini. Că au venit de cei cu paşapoarte cât nici la America nu se primesc în douăzeci de ani.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 9 ori 10  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





* * *
* * *
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter