03.10.2021,  12:13:23 | 0 comentarii | 544 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Atleții Văii țin steagul sus


de Loredana JUGLEA

Valea Jiului a fost din nou pe podium, o răsplată bine venită, cu un loc 3 în clasamentul general la un cros de 14km cu 510d în timp de 1h și 18 minute.

 

Olaf Michel Irimia

Isprava îi aparține lui Olaf Michel Irimia, la un concurs ce a avut loc la Teaca, Bistrița. În clasamentul la categoria sa de vârstă a fost pe locul 1, categoria de vârstă, 30-39 de ani.

„A fost ușor pentru mine, pentru că am avut parte de un traseu alergabil. De la start s-a urcat vreo 500 m, apoi un plat fals. Atmosfera a fost una frumoasă pe traseu. Eram la km 7, când i-am depășit pe cei de pe loc 4 și 5. Eu am tras maxim de mine. Prima parte a traseului, anume 6 km, a fost numai urcare și s-a atins punctul maxim al urcării cam la 536 m. A fost apoi un drum forestier, cam 1km, apoi o urcare lină ca să avem ce coborî vreo 8 km până la finish”, a explicat câștigătorul.

 

Codrea Silip

Un alt sportiv din Vale, Codrea Silip, a avut parte de o cursă reușită. „Azi am avut parte de o zi superbă în Pasul Vulcan prin participarea la o cursă organizată impecabil de Hălăstăuan Daniel Eugen, cu sprijinul primăriei Vulcan și a numeroși sponsori pe care Dani a reușit să-i adune în jurul lui. A ieșit un eveniment perfect din toate punctele de vedere pentru care toți, de la organizatori și colaboratori până la voluntari, merită mii de mulțumiri. Felicitări tuturor”, a spus Silip.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 3 ori 4  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





- - -

- - -

- - -

- - -

- - -
- - -
- - -
- - -
- - -








Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
Promovare
Publicitate
Newsletter